„La Dinamo e pușcărie !”

„La Dinamo e pușcărie !
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Iordache a semnat ieri un contract pe cinci sezoane cu Pandurii, club care a plătit pentru el jumătate de milion de euro lui Dinamo.

Ilie, ai semnat cu Pandurii?
Da. Mi-am dorit foarte mult să mă întorc. Pentru mine Târgu Jiu e a doua casă.

Care crezi că e motivul pentru care nu ai rămas la Dinamo?
În prima fază nici nu am vrut să merg acolo, ci mi-am dorit să revin la Târgu Jiu. Când am semnat contractul cu Dinamo, domnul Rednic m-a susținut și a zis că are nevoie de mine. Apoi însă lucrurile s-au schimbat. Am jucat câteva meciuri în Franța și probabil că s-a ajuns la concluzia că nu am valoare de Dinamo. Sau cine știe, poate au fost alte interese…Sincer, stau și mă gândesc și nu-mi dau seama unde am greșit. Cei de acolo au tras mult timp de mine să semnez contractul. Deci, știau ce pot…

„Dinamoviștilor le e frică de mine”


De partea cui vei fi în prima etapă?

Am avut o relație foarte bună cu băieții de la Dinamo, am găsit un grup care m-a primit foarte bine, dar o să țin cu Pandurii, echipa mea.

Există o clauză să nu joci împotriva lui Dinamo?

Nu, dar nu voi juca în prima etapă, întrucât contractul meu va fi înregistrat la Ligă abia după partida cu Dinamo. Cred că dinamoviștilor le e frică de mine, dacă au procedat așa. Ei se leagă de orice. La Dinamo e pușcărie în libertate!

Ce-ți propui să realizezi la Pandurii ?

O să am același obiectiv pe care îl are și echipa, adică o clasare între locurile 6-10. Totuși, cred că se poate și mai bine cu puțin noroc. Clubul a făcut niște eforturi financiare pentru mine și vreau să le răsplătesc încrederea.

"Nu înțeleg nici acum de ce Dinamo a renunțat la mine. Poate că au fost unele interese la mijloc…" – Ilie Iordache, mijlocaș Pandurii

"Iordache a fost pușcărie în cantonament, e un băiat fără caracter și se gândește mai mult la spălătorii și parfumerii" – Cristi Borcea, președinte executiv

 

Cristi PEPTAN (Tg. JIU)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…