Ioan Ovidiu Sabău: „Vom bate Rapidul pe Giulești!”

Ioan Ovidiu Sabău: „Vom bate Rapidul pe Giulești!
  • Publicat:

Ioan Ovidiu Sabău (foto) spune că Gloria Bistrița merge în Giulești ca să ia 3 puncte!

Antrenorul Bistriței știe deja unde se va decide meciul de sâmbătă seara. „Rapid s-a întărit, e o formație puternică, dar încă nu are omogenitate și relații de joc. Aici vor suferi. Atuul lor este Peseiro, despre care am numai cuvinte de laudă. Vom merge să îi batem, nu ne este destul un punct. Vreau șase puncte din primele două etape. Și noi mai avem de muncă, dar echipa pe care o am eu e mult mai bună decât cea din sezonul trecut. Atunci am scos un punct în Giulești. Peste trei-patru etape cred că echipa va ajunge aproape de potențialul maxim”, a spus Sabău.

„CFR e favorită!”

Acesta consideră că formația lui Ioan Andone nu va avea rival în lupta pentru titlu. „CFR e favorită la campionat. Ei sunt ca o mașină de fotbal. Paszkany, Mureșan și Andone își fac foarte bine treaba. Greu îi va opri cineva”, a mai zis „Moțul”.

Altfel, „vampirii” au efectuat aseară primul antrenament la lumina reflectoarelor de pe arena din Bistrița.

Alin CORDOȘ

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț

Decizia luată de Parma, după ce Dennis Man a cerut un salariu de 2.000.000 € pe an

Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana

BOALA cu care se confruntă Anca Țurcașiu: i-a schimbat radical viața! Alimentele la care a renunțat definitiv actrița

Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește

BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!

Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!

Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de euro
Simona Halep a luat o nouă hotărâre radicală şi vinde tot ce are în România! Tocmai a încasat milioane de…
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!

NOILE REGULI pentru cei care au centrale termice de APARTAMENT. Ordinul de la UE a fost deja dat

EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO

Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?

Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu

×