Contra: „Nu vin în Liga 1!”

Imediat după încheierea Campionatului European pentru România, fanii timișoreni și-au îndreptat atenția către Cosmin Contra (foto, în alb). Fundașul declarase că va da un răspuns în ceea ce privește revenirea la Poli după turneul final. Ieri, acesta a venit, prin intermediul agenției NewsIn: „Aș reveni oricând la Poli Timișoara, aș reveni acasă, dar scandalurile din jurul fotbalului nostru mă îndepărtează". Fotbalistul își negociază acum viitorul în Spania, în joc fiind o ofertă foarte consistentă din Germania.
Contra: „Nu vin în Liga 1!"

Imediat după încheierea Campionatului European pentru România, fanii timișoreni și-au îndreptat atenția către Cosmin Contra (foto, în alb).
Fundașul declarase că va da un răspuns în ceea ce privește revenirea la Poli după turneul final. Ieri, acesta a venit, prin intermediul agenției NewsIn: „Aș reveni oricând la Poli Timișoara, aș reveni acasă, dar scandalurile din jurul fotbalului nostru mă îndepărtează”. Fotbalistul își negociază acum viitorul în Spania, în joc fiind o ofertă foarte consistentă din Germania.

Finanțatorul lui Poli Timișoara, Marian Iancu, a replicat, la rându-i, în termeni reținuți, semn că revenirea lui „Guriță” acasă este improbabilă. „În locul lui, nici eu nu m-aș întoarce. Cred că nu se fac destul de mulți pași înspre curățirea fotbalului nostru și, dacă va alege să își încheie cariera afară, nu va greși”, a mărturisit Iancu pentru aceeași agenție. În lotul bănățenilor mai figurează fundașii dreapta Valentin Bădoi și Stelian Stancu, ambii cu experiență internațională acumulată la Rapid sau la Steaua.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Ca la MECI: Un diplomat a GOLIT borcanul cu alune și s-a lins pe degete. Nu s-a oprit
Mediafax
Boala AUTOIMUNĂ de care suferea Mădălina Apostol. Se temea că va rămâne invalidă!
Cancan.ro
Cele mai periculoase drumuri din România după lăsarea întunericului. Șoselele naționale care trezesc coșmaruri multor șoferi
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Mădălina Apostol a fost internată la Psihiatrie înainte să moară. Afecțiunea de care suferea iubita lui Nick Rădoi
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania