Stângăcii

Stângăcii
  • Publicat:

Până mai ieri era inflație de stângaci în linia mediană a naționalei. Azi bate vântul în lotul lui Pițurcă. De-un leat cu Cociș și Nicoliță, Zicu putea umple golul la acest European. La 24 de ani îi venise sorocul să mute Alpii din loc. De pe un pat de spital însă, Zicu aruncă o privire tristă când către startul turneului final, când către piciorul beteag de un an. Probabil că s-a trezit asudând și mușcând din colțul pernei după ce a văzut lacrimile șiroind pe obrazul elvețianului Frei. Punga de gheață și cârjele proptite de banca helvetă cu siguranță că i-au redeschis rana din vara trecută, de la turul cu Lazio. Nu toate drumurile duc la Roma, ci și toate ghinioanele, în cazul lui Zicu. Destinul său atârnă acum mai puțin de acuratețea bisturiului și mai mult de ce i-e scris în stele. La rându-i, Zicu fiind una dintre stelele care și-au rătăcit drumul, sfidând legile astronomiei. Nici acum nu lasă impresia că l-a regăsit. N-ar grăbi recuperarea, dar îl și ard călcâiele să intre chiar din prima etapă a noului sezon. Parfumul irezistibil al ierbii, de înțeles. S-a mai fript însă o dată, în tentativa de a-i călca pe urme, cu nerăbdarea adolescenței, lui Mutu. Transfer la Inter, împrumutat la Parma și cam atât. Stângăcii manageriale agățate de un stâng pur-sânge.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
Halep, EXCLUSĂ. Decizie finală în circuitul WTA. Anunțul venit azi, 18 mai
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×