Mutu: „O să-l egalez pe Hagi!”

Mutu: „O să-l egalez pe Hagi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Decarul naționalei se vrea diplomat atunci când vor­bește despre adversari, dar, dincolo de respect, se distinge o imensă ambiție de a arăta că România nu înseamnă doar o echipă oarecare sau că Mutu e doar cel mai bun dintre români.

1 România lui Mutu poate fi mai bună decât România lui Hagi la acest Euro?
Chiar dacă am avut plăcerea să prind ca jucător sfârșitul acelei perioade, vorbim despre două epoci distincte. Hagi a fost Hagi și nimeni nu va putea nega vreodată asta. Ce-și dorește Mutu? Ca parte a echipei României, să obțină performanțe măcar la fel de importante ca Hagi.

2 A venit vremea să nu mai venerăm atât de mult trecutul?
Suntem datori să ne înclinăm în fața realizărilor predecesorilor, să învățăm din greșelile lor și să obținem rezultate mai bune. Și nu de dragul concurenței peste timpuri, ci pentru noi.

3 Care erau relațiile între veterani și cei tineri atunci și cum este acum?
Există grupuri bazate pe afinități, dar echipa e echipă. De altfel, rezultate bune nu pot fi obținute fără spirit de echipă.

4 Mutu, Ribery, Pirlo, Van Persie. Cine va fi mai bun la Euro?
Orice e posibil. Aș vrea să fiu cel mai bun, este de la sine înțeles, dar cel mai important aspect rămâne acela că România trebuie să fie cea mai bună.

5 Cum îi răspunde Mutu lui Henry, după ce acesta ne-a numit „vicioși”?
Henry? De-abia aștept să ne vedem pe teren!


6 Chivu a spus că „Generația de Aur” stătea cu fundul în poartă. Cum veți sta voi la Euro 2008?
Vom vedea care va fi tactica de joc. Suntem cât se poate de conștienți de natura grupei în care am nimerit. Echipe mari și jucători pe măsură. Avem, însă, și noi atuurile noastre. Nu mergem la Euro ca ageamiii, ci ca oameni care sunt capabili să realizeze ceva. Cu fundul în poartă sau în afara ei, importante rămân calitățile tehnico-tactice, inteligența și, în final, rezultatele.

7 Ai vorbit recent cu inter­naționali italieni, francezi sau olandezi?
N-am discutat cu prea mulți, dar, e clar, fiecare își apără interesul și țara.

8 Care își este cel mai antipatic dintre cei pe care îi vom întâlni la Euro?
Pe teren, toți vom fi antipatici.

9 Vei avea curajul sa bați „scăriță”, dacă vom avea un penalty?
Poate curajul, poate inspirația…

10 Finalul interviului cu Adrian Mutu a fost rezervat unor mesaje pe care acesta le transmite prin intermediul ProSport adversarilor și suporterilor români înainte de turneul final din Austria și Elveția. Acestea reprezintă, conform lui Adrian, și mottourile sub care va juca fiecare dintre partide.

Mutu către

Francezi
Le jour de gloire est arrive! Pour la Roumanie! (Ziua gloriei a venit! Pentru România!)

Italieni
Ci vediamo in campo! (Ne vedem pe teren!)

Olandezi
Victoria de la Constanța nu e întâmplătoare. Vrem s-o demonstrăm

Suporterii români

Fiți, ca întotdeauna, alături de noi. Să dea Domnul să fiți și mândri de noi!



Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…