Otopeni: cei mai mici din Liga 1

Otopeni: cei mai mici din Liga 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce timp de trei ani a ratat la mustață promovarea în Liga I, Otopeniul își poate vedea visul împlinit chiar astăzi. În urma succesului de ieri, 2-0, cu Modelu, formația lui Liviu Ciobotariu așteaptă un pas greșit al Petrolului, cu FC Brașov, pentru a fi matematic în Liga I.

Chiar și dacă Petrolul învinge azi, Otopeniul mai are nevoie de doar un punct în ultimele două runde (deplasare la Câmpina și acasă cu FC Botoșani) pentru a ajunge în premieră în Liga I. Astfel, CS Otopeni are mari șanse să devină orașul cu cea mai mică populație din Liga I (aproximativ 10.000 de locuitori). Recordul a fost deținut din 1989 de către Scornicești, oraș cu 12.000 de locuitori.

De altfel, la finalul meciului de ieri, jucătorii de la Otopeni au declanșat fiesta, convinși fiind că nu mai au cum să rateze promovarea. „Mai avem un vârf de ac până la promovare. Sunt foarte fericit”, a declarat Matache, completat de Florin Manea: „A fost un meci decisiv. Am făcut un pas uriaș spre Liga I”.

Cel mai fericit a fost căpitanul Cristian Dicu, care speră ca Otopeniul să fie promovat încă de azi: „Aștept de 10 ani această promovare și îi mulțumesc domnului primar că m-a ales să fac parte din această echipă. Sper să ne bucurăm pe deplin mâine (n.r. – azi) și să fim matematic promovați“.

"Am avut un joc dificil. E un pas mare înainte, dar mai trebuie să obținem încă un punct pentru a fi promovați. Poate sărbătorim de mâine (n.r. – azi)" – Liviu Ciobotariu, antrenor CS Otopeni

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai mereu!
Mesaj printre lacrimi al văduvei lui Costel Corduneanu, la o săptămână după ce şi-a înmormântat soţul: Aşa cum îţi doreai…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Schimbare pentru cei cu MAȘINI PE BENZINĂ. Este răsturnare totală de situație pentru milioane de români
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Tragedie în România de Florii! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…