Figo: „Chivu și Mutu ar face față la Real sau Barcelona”

Figo:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luis Figo a venit ieri, pentru câteva ore, la București și a vorbit despre fotbalul românesc.

Foarte deschis, volubil, încercând să își ascundă oboseala, așa a fost ieri Luis Figo pe durata șederii sale la București. Portughezul a vorbit despre gala pe care o va organiza pe 26 mai cu Hagi și Popescu, dar s-a referit și la fotbalul românesc.

Luis, doar câteva ore la București? Iar nu vezi orașul…
Da, din păcate așa este, am mai venit aici, dar niciodată nu am avut timp, mereu am fost pe fugă. Am mai venit și când am jucat cu Sporting, împotriva lui Dinamo, dar și când am jucat cu naționala în preliminariile pentru Euro 2000. De fiecare dată am stat foarte puțin. Oricum sunt foarte fericit să ajung acum, pentru a ne putea uni eforturile, împreună cu fundațiile lui Gică Hagi și Gică Popescu.

Ce va fi pe 26 mai?
Un spectacol adevărat. Sper ca stadionul Steaua să fie plin și să reușim să adunăm cât mai multe fonduri, așa cum am făcut și anul trecut în Portugalia, când mi-au fost alături Hagi și Popescu.

Ce ne poți spune despre echipa ta, World Stars, pe care o aduci la București?
Am încercat să fac o selecționată din foștii mei colegi de la Barça, Real, naționala Portugaliei… Vor veni Rui Costa, Nakata, Davids, Nadal, Raul, Hierro, Selgado, Toldo, Seedorf, Conceicao…

Greu să aduni atâtea vedete?
Sigur că da, pentru că programul de la cluburi este mereu unul foarte plin, iar acum vin și ultimele pregătiri pentru Euro.

Cum este să câștigi Liga Campionilor, Luis?
Este cel mai important trofeu la cluburi, deci este un sentiment unic, îți dai seama… dar e foarte greu să ajungi la el, se bat pentru el mereu vreo zece mari echipe cam de aceeași valoare.

Crede că Chelsea va câștiga Liga

Cine câștigă UCL în acest an?
Eu merg pe mâna lui Chelsea, pentru că nu este favorită.

Cum sunt văzuți prietenii tăi Hagi și Popescu în afara României?

Sunt nume mari peste tot, foarte cunoscute și apreciate. La mine, în Portugalia, îi știe toată lumea. Eu am amintiri foarte plăcute cu ei.

Èši s-a întâmplat vreodată să nu fii recunoscut?
(râde) Sincer, nu prea…

Te-a speriat asaltul presei, la București?
Mă bucură că este un interes așa mare din partea massmedia, înseamnă că și evenimentul din 26 mai este considerat foarte important.

Știi că noua campioană a României are șapte jucători din Portugalia?
Da, am aflat asta. E foarte bine că au găsit unde să joace la un bun nivel, în afara țării, și îi felicit că au reușit să ia și Cupa, și campionatul.

Ești coleg cu Chivu, poți să faci o comparație între el și Popescu?
Amândoi au o personalitate puternică, asemănătoare, dar e greu să-i compari, sunt jucători diferiți, dar de mare valoare și caracter.

Va mai ajunge vreun român la Barca sau la Real? Pe cine vezi?
Cred că pe Chivu sau pe Mutu. Ar face față cu siguranță. Cred că vor face un campionat European foarte bun, chiar dacă pe Cristi îl doare umărul, se va sacrifica sigur, ca să poată juca.

Mai știi și alți jucători români?
Sincer, nu prea… ba da, pe Marius Niculae, firește, a jucat la Sporting.

Ce va face România la Euro?
Este o grupă foarte grea, dar aveți aceleași șanse ca și adversarii. Mă bucur că ați reușit o calificare formidabilă, mai ales că România lipsise atât timp de la turneele finale. Chiar a fost o surpriză plăcută pentru mine calificarea voastră.

Vrea să vină ca turist la Mamaia

Dar Portugalia?
Aș vrea să câștige finala. Și să fie o finală România – Portugalia.

Ai trei fetițe, dar niciun urmaș, un viitor Figo?
(râde) Da, dar e mai bine așa, sunt foarte mulțumit.

Pe soție nu o deranjează că ești mereu asaltat de femei?
Nu, pentru că este foarte tolerantă, o calitate esențială. Suntem însă oameni normali, ducem o viață, zic eu, normală.

Ce mai știi despre România?
Că ați scăpat de o dictatură foarte grea și că aveți un fotbal frumos. Poate o să vin și ca turist, la mare, la hotelul lui Hagi…

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale