Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Boloni, oprit de familie să preia Rapidul!

Boloni, oprit de familie să preia Rapidul!

„Sigur că mă voi consulta cu familia, dar decizia de a veni sau nu în România îmi va aparține", declara acum o săptămână Bölöni în ProSport. Între timp, proprietarii Rapidului au continuat discuțiile cu actualul antrenor al lui Al Jazira, descoperind, pe zi ce trece, cât de greu este să negociezi cu Bölöni. Un om extrem de prudent când este vorba despre cariera sa, fostul selecționer a tot ezitat să semneze contractul. În tabăra cealaltă, conducătorii Rapidului par derutați, dovadă și declarațiile cât se poate de confuze. Patronul Fathi Taher spunea ieri că Bölöni nu poate semna până pe 25 mai, când se termină campionatul în Emirate, în timp ce șeful executiv al clubului, Constantin Toma, a anunțat tot ieri că Bölöni are termen până pe 20 mai să se hotărască, Rapidul având oricum trei variante de antrenor.
Boloni, oprit de familie să preia Rapidul!

„Sigur că mă voi consulta cu familia, dar decizia de a veni sau nu în România îmi va aparține”, declara acum o săptămână Bölöni în ProSport.

Între timp, proprietarii Rapidului au continuat discuțiile cu actualul antrenor al lui Al Jazira, descoperind, pe zi ce trece, cât de greu este să negociezi cu Bölöni. Un om extrem de prudent când este vorba despre cariera sa, fostul selecționer a tot ezitat să semneze contractul. În tabăra cealaltă, conducătorii Rapidului par derutați, dovadă și declarațiile cât se poate de confuze. Patronul Fathi Taher spunea ieri că Bölöni nu poate semna până pe 25 mai, când se termină campionatul în Emirate, în timp ce șeful executiv al clubului, Constantin Toma, a anunțat tot ieri că Bölöni are termen până pe 20 mai să se hotărască, Rapidul având oricum trei variante de antrenor.

Pentru a grăbi lămurirea situației, Taher, Copos și Toma s-au deplasat la Abu Dhabi, sperând că vor reveni din capitala Emiratelor cu semnătura lui Bölöni. Numai că cei trei s-au întors ieri în țară exact așa cum plecaseră, acumulând în plus doar o plimbare prietenească alături de fostul selecționer. Surse din anturajul clubului susțin că ezitarea lui Bölöni este cauzată de problemele pe care tehnicianul le are cu familia, el nereușind încă să-și convingă soția și fiica să vină alături de el în România. De altfel, se pare că n-ar fi pentru prima dată când cele două, stabilite de ani buni în Franța, nu agreează o revenire a lui Bölöni în România.

Totul este rezolvat! Bölöni va fi antrenorul Rapidului. El va veni în țară pe 26 mai, după ce își va încheia contractul cu Al Jazira
Fathi Taher, acționar majoritar Rapid

Variantele Rapidului în cazul în care Bölöni refuză oferta


Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro