Acasa » Sport Life » Special » Iacov: „Mi-am făcut datoria împotriva hoților”

Iacov: „Mi-am făcut datoria împotriva hoților”

Fost președinte și proprietar al clubului FC Național, Constantin Iacov (foto) este cel care a declanșat cercetările DNA, în urma sesizării făcute în urmă cu mai bine de un an. „Era de așteptat să fie trimiși în judecată, mi se pare normal ca toți cei care au săvârșit o infracțiune să meargă în instanță
Iacov: "Mi-am făcut datoria împotriva hoților"

Fost președinte și proprietar al clubului FC Național, Constantin Iacov (foto) este cel care a declanșat cercetările DNA, în urma sesizării făcute în urmă cu mai bine de un an.

„Era de așteptat să fie trimiși în judecată, mi se pare normal ca toți cei care au săvârșit o infracțiune să meargă în instanță. Eu nu am nimic cu domnul Dragomir, nici cu fiul dânsului, dar nu puteam să tac. Mi-am făcut datoria de cetățean și cu toții ar trebui să luăm atitudine împotriva hoților”, a declarat Iacov. Acesta a adăugat că, dacă ar fi tăcut, putea fi acuzat de tăinuire, iar din moment ce a găsit acele acte în arhiva clubului său, s-a simțit dator să sesizeze procuratura. „Nici eu, nici dumneavoastră, de exemplu, n-am reuși să cumpărăm și să vindem în aceeași zi un teren, la un preț de zece ori mai mare”, spune Iacov.

Costi Iacov a mai declarat că va urmări desfășurarea procesului și că nu va fi detașat de caz. „Justiția trebuie să facă dreptate! Însă voi urmări ce se întâmplă, pentru că nu-mi convine deloc că eu am pierdut bani în fotbal, iar alții au câștigat prin astfel de aranjamente. La Ligă erau banii noștri, ai cluburilor, iar eu, ca acționar, nu puteam asista la ceva ce nu era în regulă”, a conchis Iacov.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Gabi Tamaș a bătut palma cu Antena 1, după ce a câștigat Survivor 2026. La ce emisiune îl poți vedea alături de Dan Alexa
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro