Ronaldo, amenințat de adversari!

Ronaldo, amenințat de adversari!
  • Publicat:

Cristiano Ronaldo a fost încă o dată încântător. Roma se pregătise pentru marea revanșă, dar a trebuit să se închine în fața „diavolilor“.

Ronaldo este de pe-acum marele favorit la „Balonul de Aur“ 2008. Când se află la minge, fotbalul încetează să mai fie un sport.

Devine o artă, chiar și atunci când înscrie un gol sută la sută englezesc, printr-o lovitură de cap. Sub ochii lui Gică Hagi și ai fiului său Ianis, prezenți pe „Olimpico“, Ronaldo a părut desprins dintr-o altă dimensiune a Universului prin mișcările sale, prin modul de a lovi balonul și felul de a gândi fazele.

Și, totuși, deși îi recunosc superioritatea, jucătorii Romei sunt iritați de anumite gesturi ale sale, pe care nu le consideră demne de un astfel de jucător.

Chilianul David Pizarro e foarte tranșant atât în critici, cât și în mesajul pentru retur, chiar dacă va fi acasă la Cristiano, pe „Old Trafford“: „Nu există dubii că are calități, dar la fel de adevărat este că are și capul mare. Unele dintre șmecheriile lui la mijlocul terenului nu erau necesare și are nevoie să învețe ce înseamnă respectul pentru adversar. Puteți paria că vom avea ceva să-i spunem la returul de la Manchester. O să regrete ce a făcut“.

Mutu a avut aceeași problemă

Cristiano Ronaldo nu este singurul fotbalist care are momente când cade în păcatul ironizării adversarilor. Recent, Adrian Mutu a fost acuzat de jucătorii Cataniei exact de același lucru, după ce a dansat pe loc cu balonul în fața a doi adversari. De asemenea, Ronaldinho, Ronaldo, Messi și Ibrahimovic au făcut așa ceva de câteva ori.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Transformarea radicală a lui Iker Casillas! Cum a apărut de ziua lui: ”Niciodată nu am fost mai bine”
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
Tavi Colen, dezvăluiri incendiare despre idila cu Gabriela Cristea. ”Îmi pare rău”
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
Vremea 21 mai - 17 iunie 2024. Urmează temperaturi de 30 de grade Celsius, dar şi fenomene meteo extreme
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar că e jeg'
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Ciolacu e alături de Dinamo înaintea barajului cu Csikszereda: Construcţia noul stadion va avea avea un impact major asupra clubului
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de lege
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×