Vine băiatu”

Redactor:
Andru Nenciu
Vine băiatu''
  • Publicat:

Soția celebrului Giba a hotărât să-și încheie cariera în volei

Cea mai bună voleibalistă din România ultimilor două decenii, Cristina Pârv (36 de ani), spune adio definitiv sportului care i-a adus celebritatea. „Principessa” și soțul ei, starul brazilian Giba (32 de ani), sportiv cu un capital de popularitate apropiat de cel al lui Ronaldinho în „Țara cafelei”, așteaptă cel de-al doilea copil.

Diagnosticată cu fibrilație atrială în vara lui 2006, pe când evolua la gruparea italiană Asystel Novara, „Principessei” i-a fost aplicată ulterior o proteză la nivelul unui perete despărțitor al inimii,
care-i va rămâne toată viața. A început recuperarea, a sperat că va mai face legea din nou la fileu, nu a dus lipsă de oferte de pe toate meridianele, dar acum a pus punct carierei. Decizia a fost provocată de un eveniment fericit. „Vom avea un băiețel, exact ce ne doream. Sunt însărcinată în patru luni și pot spune că suntem o familie fericită din toate punctele de vedere. Gilberto, bineînțeles că ar mai vrea unul, dar i-am zis: «să-l faci tu!»”, a declarat pentru ProSport ex-tricolora, aflată de câteva zile acasă la Turda. „Fostul meu club din Brazilia intenționa să-mi organizeze retragerea anul acesta, dar le-am zis că ar fi mai bine în 2009, pentru că aș vrea să joc și eu, măcar pe postul de libero”. Cristina, Giba și fetița lor, Nicoll (4 ani), locuiesc la Moscova, cel mai bun jucător al lumii având contract încă doi ani cu gruparea Iskra Odintsovo. „Vom rămâne în Rusia, pentru că ne-am tot plimbat în ultimul timp între Japonia, Brazilia, Italia și România”, a mai spus frumoasa ardeleancă.

Giba, afaceri în România

După ce de-a lungul carierei a fost o prezență constantă pe podiumurile de modă, în reclame sau pe copertele revistelor de profil din Brazilia sau din Peninsulă, Cristina e solicitată și în prezent în show-biz. „Avem multe propuneri, timp nu prea este. Voi face cu Gilberto un spot publicitar pentru firma BAYER, care va fi difuzat în America de Sud. Au vrut-o și pe Nicoll în reclamă, dar e prea mică. Acum, ce să zic, sunt soție, mamă, manager și afaceristă. Pe viitor, vom investi în imobiliare la Cluj“, a conchis Cristina Pârv.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Interdicție pentru stăpânii de câini sau pisici. Toată lumea trebuie să respecte regulile
Interdicție pentru stăpânii de câini sau pisici. Toată lumea trebuie să respecte regulile
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×