Iordănescu nu chiulește de la Senat

Iordănescu nu chiulește de la Senat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Anghel Iordănescu s-a transformat în politician și muncește zi de zi, cu carte de muncă, la Senat, lăsându-și deoparte și afacerile, și celelalte preocupări.

Fostul selecționer chiar și-a luat munca în serios și are o prezență cum rar se poate întâlni, de 100%! Iordănescu spune că a început să se obișnuiască la noul loc de muncă și că și-a schimbat chiar și părerea pe care o avea înainte despre parlamentari.

„Știți cum e, impresia aceea nefavorabilă, provenită din presă, despre politicieni… o cam împărtășeam și eu, dar, sincer, de când muncesc în mijlocul noilor colegi, mi-am dat seama că nu prea este așa”, explică fostul selecționer. Despre programul său, Anghel Iordănescu spune că este unul destul de încărcat. „Munca se împarte între activitatea la comisii, eu fiind în cea pentru învățământ și sport, și lucrările în plen. De regulă, într-o săptămână, avem două zile ședințe în plen, două la comisii, iar una la birourile senatoriale. Ieri, de exemplu, am venit la Senat la 9 dimineața și am plecat după șapte seara”, continuă Iordănescu.

El nu a luat cuvântul până acum la Senat decât o dată, dar spune că este posibil să vină și ziua în care va avea o inițiativă parlamentară, odată ce va căpăta mai multă experiență.

Pe teren sau pe bancă?

Despre relațiile cu colegii și șefii, Puiu Iordănescu vorbește foarte încântat.

„Pe președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, îl știam de mult, ca și pe mulți alți colegi. Pe Mircea Geoană, președintele partidului nostru, sau pe domnul Ion Iliescu, pentru care am o recunoștință specială, fiind cel care m-a avansat la gradul de general în 1994”, spune Iordănescu. Totuși, cel mai bun prieten îl are la Camera inferioară, fiind vorba de deputatul Gabriel Oprea, cel care l-a și îndreptat spre cariera politică.

Pe Copos l-a întâlnit o singură dată

Iordănescu are în Senat și doi colegi din sport. Pe Nicolae Mărășescu spune că l-a întâlnit foarte des, adică zilnic, în schimb cu George Copos s-a văzut doar… o dată. Singurul regret al fostului selecționer este că nu mai are timp să facă mișcare decât o dată pe săptămână. Dar, la inițiativa altui coleg, Șerban Nicolae, s-a implicat recent în pregătirea unui meci important, între echipa Camerei și cea a Senatului. Are însă o dilemă. Să fie pe teren sau să rămână pe banca tehnică?

Anghel iordănescu, fost selecționer: Am refuzat mașina de serviciu și telefonul mobil la care aveam dreptul, iar salariul e virat direct unei case de copii din Ilfov pe toată durata mandatului

Alti fotabalisti deveniti politicieni:

Oleg Blohin – membru în Parlamentul Ucrainei
Zico  – a fost ministrul sportului în Brazilia
Mark Wilmots – membru în Senatul Belgiei
George Weah – a candidat la președinția Liberiei
Gianni Rivera – fost ministru adjunct al apărării în Italia

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…