Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Uhrin: „Concurăm la locul doi”

Uhrin: „Concurăm la locul doi”

Timișorenii vor încerca să profite la maxim de perioada nefastă prin care trec echipele din București, dorind să le ia fața în lupta pentru locul secund în campionat.
Uhrin: „Concurăm la locul doi"

Timișorenii vor încerca să profite la maxim de perioada nefastă prin care trec echipele din București, dorind să le ia fața în lupta pentru locul secund în campionat.

Dusan Uhrin crede că decisiv ar putea fi aportul publicului bănățean: „Meciul, ca oricare altul, se împarte în 50-50 la sută șanse. Însă avantajul nostru este că jucăm acasă. Urziceniul este în fața noastră în clasament. Noi dacă vrem să îi depășim, trebuie neapărat să câștigăm”, a spus cehul. El a tras însă un semnal de alarmă către jucătorii săi pe care i-a îndemnat să nu cumva să se relaxeze, pentru că trupa lui Dan Petrescu numai ce și-a demonstrat valoarea în Cupă, eliminând Rapidul. „Pot spune că de Dinamo nu mă așteptam să nu treacă mai departe. La celălalt meci de miercuri, șansele au fost egale între Urziceni și Rapid. Unirea a fost mai bună”.

Revenind la disputa de luni, Dusan nu consideră decisiv pentru un loc pe podium acest joc, dar crede că Poli, dacă păstrează o linie de rezultate bune, se poate înscrie în lupta pentru al doilea loc de Liga Campionilor: „Nu este un meci decisiv cu Unirea, sigur nu. Dar este un pas mai departe spre acel loc în Europa. Cred că în acest moment avem jucători de o calitate foarte bună, dar se poate să mai fim întăriți și de alții. Da, cred că concurăm la locul doi”, a conchis Uhrin.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]