Naționala de fotbal a micuțului stat San Marino a fost umilită în Liga Națiunilor, dar unul dintre jucători a intrat în istorie pentru realizarea din partida cu Finlanda.
San Marino a pierdut toate meciurile din Grupa C1, însă Nicola Nanni a devenit primul jucător din istoria naționalei care înscrie de două ori într-un singur meci.
Prezentă pentru prima dată în istorie în al treilea eșalon valoric al Ligii Națiunilor, San Marino a fost ciuca bătăilor în Grupa C1 a acestei competiții.
Doar cu Albania, în deplasare, a pierdut la limită, după ce în runda de debut încasase nu ai puțin de 7 goluri, pe teren propriu, de la Finlanda.
Și tot împotriva Finlandei a jucat și în ultima rundă, încasând și de această dată 7 goluri, dar diferența este că a înscris de două ori.
Și nu oricum, ci prin același jucător, Nicola Nanni. Acesta a marcat din penalty în minutul 26, când gazdele aveau 3-0, și a punctat cu un sfert de oră înainte de final, pentru 6-2.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2Fnicola-nanni-aaa.jpg)
Performanța istorică reușită de un fotbalist al naționalei statului San Marino. Foto: MEDIAFAX FOTO
Datorită acestor reușite, Nicola Nanni a devenit primul jucător din istoria naționalei San Marino care înscrie de două ori într-un singur meci.
Nanni a debutat la națională în ziua de 15 noiembrie 2018, în meciul pierdut cu 0-1 în fața Republicii Moldova, pe teren propriu, în Liga Națiunilor.
A adunat 61 de meciuri, în care a înscris de 7 ori și se află la o singură reușită de recordul lui Andy Selva.
Retras din activitate cu 5 luni înainte ca Nanni să debuteze la națională, Selva are 8 goluri marcate în 73 de meciuri pentru prima reprezentativă a statului San Marino.
Legitimat în prezent la Arzignano Valchiampo, din a treia divizie a Italiei, Nanni a jucat o singură dată împotriva României, în preliminariile pentru CM 2026.
S-a întâmplat pe 24 martie 2025, în meciul care s-a jucat pe Stadionul Olimpic din Serravalle. A fost integralist și a primit un cartonaș galben în minutul 88.
Scorul final a fost 5-1 pentru „tricolori”. Michele Cevoli și-a trimis mingea în propria poartă, iar pentru România au mai marcat Mihai Popescu, Răzvan Marin, Ianis Hagi și Denis Alibec.
Pentru San Marino a punctat Zannoni, la jumătatea celei de-a doua reprize.
Returul s-a jucat pe 18 noiembrie, pe arena Ilie Oană, iar Nanni nu a fost convocat de selecționerul Roberto Cevoli, tatăl lui Michele.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2Fromania-san-marino-aaa.jpg)
Performanța istorică reușită de un fotbalist al naționalei statului San Marino. Foto: Sport Pictures
La Ploiești, scorul a fost 7-1 pentru naționala țării noastre, meciul jucându-se pe o ploaie torențială. Culmea este că oaspeții au marcat primii, prin Giacopetti, în minutul 2.
Dante Rossi și-a trimis mingea în poarta proprie după 10 minute, iar până la finalul confruntării au mai înscris Baiaram, Man, Valentini (autogol), Ianis Hagi, Rațiu și Munteanu.
Selecționerul României în ambele confruntări a fost regretatul Mircea Lucescu.