Daniel Bîrligea (26 de ani) a oferit imaginile serii cu iubita lui, Antonia Salanță, un sărut magic după România – Polonia, scor 2-1, din Grupa B4 a Ligii Națiunilor. În fața a peste 45.000 de spectatori, „omul meciului” a urcat pe spătarul unui scaun aflat lângă tribune și și-a sărutat viitoarea soție, spre admirația celor din jur, care au imortalizat momentul.
Atacantul a intrat în duelul cu polonezii în minutul 67 și a contribuit pentru ambele goluri ale „tricolorilor”, a recuperat mingea pentru Cicâldău (29 de ani) care a deschis scorul în minutul 68, iar după patru minute a dat pasa decisivă pentru golul reușit de Man.
Daniel Bîrligea a fost răsplătit cu un sărut magic din partea iubitei sale, după meciul România – Polonia, iar la moment au asistat cei aproape 46.000 de spectatori prezenți sâmbătă, 14 noiembrie, în tribunele Arenei Naționale. Cu acest sărut, „omul meciului” a oferit imaginile serii, iar cei din jurul Antoniei nu au ezitat să imortalizeze clipa în care Bîrligea a urcat pe marginea spătarului unui scaun pentru a putea ajunge la viitoarea sa soție.
Bîrligea a contribuit la acest succes al „tricolorilor” printr-o recuperare care a dus la deschiderea scorului, respectiv prin pasa decisivă oferită lui Man. De altfel, chiar înainte de meci susținea că deși pentru un atacant contrează golurile, acestea nu trebuie date chiar de el, ceea ce s-a și întâmplat în partida cu care România „a spart gheața” în actuala campanie din Liga Națiunilor.
„Eu sper să marchez la fiecare meci, să fac un meci bun şi îmi doresc să facem toţi un meci bun. Apoi, dacă vin şi golurile, suntem fericiţi, dar important e jocul echipei. Părerea mea este că, pentru un atacant, da, golurile contează, dar nu neapărat trebuie să le dea atacantul.
Echipa trebuie să dea golurile, că ele schimbă tabela. Dar cred că atacantul sau orice jucător trebuie să aibă o prestaţie bună, să lupte şi să ajute cât mai mult echipa”, a declarat Bîrligea pentru FRF TV, la reunirea lotului, în urmă cu o săptămână.
Daniel Bîrligea și Antonia s-au logodit la începutul lui iunie 2026, într-un cadru de poveste, tocmai în Bali.
„Momentul nostru. Am tremurat, am plâns, am râs, ne-am uitat cuvintele, am simțit, am dansat, ne-am bucurat, am trăit cu toata inima. De astăzi, 04.06.2026, noi pentru totdeauna”, a scris Antonia Salanță pe contul său de Instagram, unde își ține urmăritorii aproape, cu postări legate de activitatea sa profesională, dar și de viața privată, între care și cele care fac referire la Daniel Bîrligea. La nivel de club, Bîrligea evoluează la Frosinone (Serie A), sub formă de împrumut de la FCSB, pentru un sezon, cu posibilitatea de transfer definitiv dacă echipa se menține în primul eșalon.