Nicolae Stanciu i-a dat replica lui Gică Hagi: a postat radiografia și diagnosticul medical!

Nicolae Stanciu i-a dat replica lui Gică Hagi: a postat radiografia și diagnosticul medical! FOTO: Sportpictures

Nicolae Stanciu n-a stat pe gânduri și i-a dat replica lui Gică Hagi, la puțin timp după ce selecționerul a sugerat, în cadrul unei conferințe de presă, că fotbalistul proaspăt devenit campion în China ar fi luat singur decizia să nu onoreze convocarea.

Căpitanul naționalei din ultimii ani se alătură pe lista absenților altor doi jucători importanți ai primei reprezentative din ultimii ani, Ionuț Radu și Valentin Mihăilă.

În cazul portarului, există suspiciuni cu privire la natura problemelor medicale pe care le-ar avea, întrucât după anunțul că va fi absent de la acțiunea naționalei a fost titular, duminică seară, pentru Celta Vigo în meciul din La Liga împotriva lui Levante. Mai mult, ProSport a anunțat faptul că Ionuț Radu ar lua în calcul chiar și retragerea de la națională, fiind dezamăgit de felul în care a fost tratat.

Nicolae Stanciu i-a dat replica lui Gică Hagi: a postat radiografia și diagnosticul medical!

Nicolae Stanciu a risipit public orice dubiu legat de starea sa medicală și a postat pe Instagram atât diagnosticul, cât și radiografia în urma accidentării suferite. În mod sugestiv, fotbalistul a atașat și o gheată însângerată alături de emblema echipei naționale a României.

„Edem cu distribuție centrală la nivelul mușchiului tibial posterior, sugestiv pentru o ruptură musculară de gradul 2”, a fost diagnosticul primit de Nicolae Stanciu din partea doctorului.

Totodată, lui Stanciu i s-a transmis și perioada în care va fi nevoit să absenteze de pe teren, și anume 4 săptămâni. În condițiile date, este cert că mijlocașul în vârstă de 33 de ani nu ar fi putut să participe la acțiunea echipei naționale.

Replica lui Stanciu vine după un mesaj acid al lui Gică Hagi în cadrul conferinței de presă susținute luni. „Regele” a transmis că fotbaliștii care absentează de la lot ar fi luat singuri decizia de a nu participa, sugerând că la mijloc ar putea fi altceva, în afara unei accidentări.

„Comunicarea noastră a fost foarte clară. El a luat decizia, e decizia lor, a lui Radu, a lui Stanciu, să vorbiți cu ei. Federația a comunicat direct. Decizia aparține lor. La națională vii dacă simți, vii cu inima totală, nu există 99 la sută. Dacă nu ești convins…El are o problemă. Foarte bine, avem altul, nu am venit aici să mă plâng”, a spus Gică Hagi în cadrul conferinței de presă susținute luni, 9 noiembrie.

Gică Hagi, convocare de ultimă oră după absențele importante de la națională

După absențele de ultimă oră ale lui Nicolae Stanciu și Valentin Mihăilă de la echipa națională, Gică Hagi s-a văzut nevoit să ia o decizie de urgență și l-a convocat pe Rareș Ilie, de la Mantova.

În ciuda faptului că are deja 23 ani și era considerat o mare speranță, fostul rapidist nu a bifat încă nicio prezență la naționala de seniori, astfel că e neclar dacă se va adapta sau nu rigorilor acestui nivel.

În tricoul lui Mantova, Rareș Ilie a adunat 13 meciuri în Serie B și Coppa Italia în acest sezon, reușind să marcheze un gol și să ofere trei pase decisive.

Lotul României pentru meciurile din Liga Națiunilor

Portari: Otto Hindrich (Legia Varșovia), Ștefan Târnovanu (FCSB), Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova)

Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano), Tony Strata (Vitoria Guimaraes), Radu Drăgușin (Fiorentina), Andrei Coubiș (Lincoln City), Virgil Ghiță (Hannover), Matei Ilie (Kasımpaşa), Vladimir Screciu, Nicușor Bancu (ambii Universitatea Craiova), Lisav Eissat (Bristol City)

Mijlocași: Tudor Băluță (Universitatea Craiova), Răzvan Marin (AEK Atena), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova), Marius Corbu (Ferencvaros), Vlad Dragomir (Pafos), Cătălin Cîrjan (Dinamo)

Atacanți: Dennis Man (PSV), Olimpiu Moruțan (Rapid), Rareș Ilie (Mantova), Ianis Stoica (Estrela Amadora), Ianis Hagi (Alanyaspor), Florinel Coman (Al-Gharafa), Daniel Bîrligea (Frosinone).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]