Decizie surprinzătoare la Universitatea Craiova! Antrenorul campioanei intră în ultimele șase luni de contract, dar Rotaru nu se grăbește să-i ofere prelungirea

Mihai Rotaru și Filipe Coelho. Sursa foto: SPORT PICTURES

O situație destul de ciudată se leagă de actuala campioană a României, Universitatea Craiova, și de antrenorul echipei din Oltenia, Filipe Coelho (46 de ani). Contractul portughezului va expira la data de 30 iunie 2027, însă negocierile în vederea extinderii înțelegerii nu au fost demarate.

Chiar după succesul bifat de către alb-albaștri în fața grupării Egnatia, scor 2-0, în etapa a treia a fazei principale din Conference League, directorul sportiv de pe „Ion Oblemenco”, Mario Felgueiras (39), a vorbit despre viitorul lui Filipe Coelho.

Universitatea Craiova nu se grăbește în privința prelungirii contractului lui Filipe Coelho

Oficialul Universității Craiova a accentuat ideea conform căreia tratativele nu ar trebui purtate în prezent. Momentul nu ar fi potrivit, conform spuselor lui Mario Felgueiras.

„(n.r. – Filipe Coelho cât mai are contract?) Până în vară. (n.r. – Nu ați început discuțiile cu el?) Nu. Cu Filipe am avut și anul trecut o opțiune: dacă el ieșea campion cu Craiova, să se prelungească automat.

În martie 2026, înainte să știm că ieșim campioni, s-a ajuns la un acord și s-a prelungit contractul. În momentul de față, cu siguranță, cel mai important lucru este să continuăm acest moment bun. Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea”, a declarat fostul goalkeeper, citat de fanatik.ro.

Filipe Coelho a venit pe banca tehnică a formației din Oltenia în noiembrie 2025, după plecarea lui Mirel Rădoi (45). „Principalul” portughez a preluat lotul construit de către fostul selecționer și a bifat performanțe stelare, ducându-i pe alb-albaștri în fruntea fotbalului românesc și înregistrând rezultate notabile la nivel european.

  • Sub comanda lui Filipe Coelho, Universitatea Craiova se poate lăuda cu o medie de 2,08 puncte per meci

Reacție exemplară după meciul Craiovei cu Egnatia: „Nu prea îmi place să vorbesc individual, pentru că suntem un grup”

În urma victoriei Craiovei, joi, 5 noiembrie, Filipe Coelho a pus în scenă un discurs de nota 10.

„Bancu este foarte important, este unul dintre căpitani, este un profesionist și are valoare. Are o tehnică bună și cred că este mult mai eficient în ultimii 30 de metri în ultima vreme. Cred că lucrăm foarte bine cu el și cu ceilalți.

Este un tip profesionist. Sunt fericit cu el, dar nu doar cu el, ci și cu ceilalți. Nu prea îmi place să vorbesc individual, pentru că suntem un grup și merităm cele trei puncte”, a transmis antrenorul „leilor”.

Filipe Coelho, surprins în timpul unui meci. Sursa foto: SPORT PICTURES

Acum, raportat la rezultate, întreaga suflare alb-albastră ar trebui să se gândească la viitorul lui Coelho. Felgueiras a explicat că tehnicianul „face parte din planurile de continuitate”. Rămâne de văzut dacă înțelegerea lusitanului va fi prelungită.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]