Coeficientul UEFA pentru România a crescut datorită Craiovei. Pe ce loc suntem: ungurii se mențin departe, ne-am distanțat de ucraineni

Gigi Grigorescu
Ungurii se mențin departe în clasamentul coeficientulului UEFA pentru România, chiar dacă Universitatea Craiova a învins Egnatia. Foto: Sport Pictures

Universitatea Craiova este singura echipă care punctează în ceea ce privește coeficientul UEFA pentru România, iar victoria cu Egnatia a mărit distanța față de Ucraina.

Echipa pregătită de Filipe Coelho a mai adăugat 0,5 puncte în ierarhia care se întocmește pe baza coeficientului UEFA din cupele europene.

Ungurii se mențin departe în clasamentul coeficientulului UEFA pentru România, chiar dacă Universitatea Craiova a învins Egnatia

Cicâldău și Bancu au marcat golurile prin care Universitatea Craiova a învins Egnatia, pe teren propriu, în etapa 3 din grupa unică de Conference League.

Asta se traduce prin două puncte în clasamentul coeficientului UEFA, dar care se împart la numărul de echipe care au luat startul, adică 4.

Eliminate în diferitele faze preliminarie ale Conference League, FCSB, U Cluj și CFR Cluj nu mai punctează, așa că greul a rămas pe umerii campioanei României.

Coeficient UEFA România universitatea Craiovei unguri ucraineni

Ungurii se mențin departe în clasamentul coeficientulului UEFA pentru România, chiar dacă Universitatea Craiova a învins Egnatia. Foto: MEDIAFAX FOTO

În prezent, țara noastră este pe locul 22, cu un total de 26,125 de puncte. În fața ei este Scoția, cu 26,850 de puncte, iar în spate se situează Ucraina, Azerbaidjan și Israel.

Niciuna dintre aceste 3 națiuni, care au mai rămas tot cu o echipă, nu a punctat după meciurile jucate în la mijlocul săptămânii.

Doar 9 țări din cele 55 care au avut reprezentante încă de la startul preliminariilor au toate echipele în cursa pentru câștigarea trofeelor.

Este vorba de cele aflate pe primele 8 locuri, Anglia (cu 9 formații), Italia (7), Spania (8), Germania, Franța (ambele câte 7), Portugalia, Belgia (câte 5) și Olanda (6).

De asemenea, Danemarca, aflată pe 14, nu „a pierdut” niciuna dintre cele 4 echipe care au început ediția actuală a cupelor europene.

România va rămâne pe 22 în clasamentul coeficientului UEFA, indiferent de scorul meciului Brighton – Universitatea Craiova

Ungurii mai au o singură echipă din cele 4, pe Ferencvaros, care a adunat 4 victorii în tot atâtea meciuri din Europa League.

Cel mai recent succes, 2-0 în deplasare cu AC Milan, deși a jucat ultimul sfert de oră în inferioritate, a adăugat 0,500 de puncte la zestrea Ungariei.

Avantajul este că România s-a distanțat de națiunile aflate în spatele ei, deoarece niciuna nu a punctat.

Ungurii se mențin departe în clasamentul coeficientulului UEFA pentru România, chiar dacă Universitatea Craiova a învins Egnatia. Foto: MEDIAFAX FOTO

În condițiile în care până la națiunea de pe locul 21, Scoția, care mai are două echipe, este de 0,725 de puncte, România va rămâne pe 22, indiferent ce vor face oltenii cu Brighton.

Meciul din etapa 4 a Conference League se va juca în Anglia, pe 26 noiembrie, de la ora 21:45 a României.

Scoția mai are două echipe, pe Celtic în Europa League și Heart of Midlothian în Conference League. Prima joacă în deplasare cu divizionara secundă portugheză Torreense, iar cealaltă acasă cu AS Monaco.

Alte 3 echipe din Scoția prezente la startul cupelor europene, Rangers, Motherwell și Hibernian, s-au pierdut pe drum, toate în play-off-ul pentru grupa de Conference League.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]