Alexandru Chipciu (37 de ani) a oferit mai multe declarații la finalul meciului pe care Universitatea Cluj l-a câștigat în fața celor de la FCSB, scor 1-0, în etapa a 14-a din Superliga României.
Experimentatul ardelenilor s-a arătat mulțumit de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj și a vorbit și despre lupta pentru locurile de play-off.
Universitatea Cluj și FCSB s-au întâlnit luni, 2 noiembrie 2026, în etapa a 14-a din Superliga României, într-o partidă pe care gazdele au câștigat-o la limită, scor 1-0, grație golului marcat de Jovo Lukic.
Imediat după fluierul de final, Alexandru Chipciu a oferit mai multe declarații și a s-a arătat mulțumit de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj. Experimentatul fotbalist a precizat că pe teren a fost o „luptă oarbă” și a dat de înțeles că gazonul le-a pus probleme celor două echipe.
„Nu am o imagine clară despre cum a fost meciul, nu m-am uitat pe statistici. Luptă oarbă, nu știu dacă a fost de privit la TV sau din tribune.
Terenul era foarte moale, a plouat foarte mult. Când a început meciul, nu mă așteptam ca FCSB să dea replica asta puternică, pressing.
Ne-a fost greu și în a doua repriză, dar am avut șansă, spre deosebire de alte partide, cu Dinamo, Rapid. Am câștigat un meci echilibrat cu puțin noroc. În toți anii când am fost în Europa am avut probleme la început de campionat”, a declarat Alexandru Chipciu, la DigiSport.
Alexandru Chipciu a vorbit și despre lupta pentru locurile de play-off și este de părere că aceasta va fi extrem de strânsă. Totodată, experimentatul fotbalist a precizat că Universitatea Craiova este „cu un nivel peste toate celelalte echipe”.
„La Corvinul parcă joci la Real Madrid, intră piciorul în teren până la genunchi. Au fost meciuri grele. Știu că e ideea să joci la trei zile, dar la noi condițiile sunt grele, mergi cu autocarul patru, cinci ore, terenurile nu sunt la cele mai bune condiții. Spectacolul are de suferit, dar ne adaptăm.
Craiova e cu un nivel peste toate celelalte. Cu Dinamo am simțit că suntem acolo, puteam câștiga, la fel cu Rapid. Suntem de valori apropiate. Rapid a început bine campionatul, acum dă înapoi, Dinamo ține ritmul. Va fi luptă mare la play-off, Corvinul e echipă grea”, a mai spus Alexandru Chipciu, conform sursei menționate anterior.