Gigi Becali (68 de ani) nu a mai rezistat și a intervenit în scandalul blănii Sorinei Docuz. Omul de afaceri nu a mai ținut cont de nimic și a oferit o reacție fără precedent în momentul în care a fost întrebat de acest subiect.
Latifundiarul din Pipera a sărit în apărarea celor care au participat la botezul copilului lui Alfred Simonis, la Timișoara, și care au fost criticați în spațiul public pentru ținutele și accesoriile pe care le-au afișat.
Vineri, 31 octombrie 2026, la Timișoara a avut loc botezul celui de-al treilea copil al lui Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, iar la acest eveniment au participat nume importante din Partidul Social Democrat (PSD) și nu numai.
Ținutele celor prezenți la petrecere au fost analizate cu atenție de către cetățeni, iar poșetele scumpe, hainele de blană și alte accesorii au stârnit numeroase reacții printre români. Mulți oameni s-au arătat deranjați de opulența afișată de liderii PSD și de partenerele lor, iar în evidență a ieșit Sorina Docuz, partenera lui Marcel Ciolacu.
În mediul online s-a vorbit despre faptul că haina ar fi din șinșilă și că prețul ei ar putea ajunge chiar și la 17.000 de euro. Marcel Ciolacu a spus că această informație este eronată și că blana a fost cumpărată din Marele Bazar din Istanbul, în schimbul sumei de 500 de euro. În apărarea sa, fostul premier a prezentat și imagini cu magazinul.
Acum, Gigi Becali nu a mai rezistat și a intervenit în acest scandal. Omul de afaceri nu a mai ținut cont de nimic și a oferit o reacție fără precedent în momentul în care a fost întrebat despre acest subiect.
Patronul celor de la FCSB consideră că este normal ca partenerele liderilor PSD să își facă apariția la un astfel de eveniment în ținute scumpe, având în vedere funcțiile pe care partenerii lor le ocupă sau le-au ocupat în trecut.
„(Ce părere aveți despre tot circul cu blana?) Lumea e nebună. Este invidioasă. Fac politică și nu-și dau seama de realitate, de dreptate, de ce înseamnă firescul. El e băiat tânăr (n.r. Alfred Simonis). Ca să spui de corupție, nu avea când. El a fost mai mult președintele Parlamentului.
Când să facă corupție? Dar, el lua 4.000 – 5.000 pe lună. Poate ia și nevasta 2.000 pe lună. Au și ei bucurie să facă botezul copilului! Filmați! Nu mă feresc! Mă bucur să filmați, să vadă lumea botezul copilului meu! A venit lumea. Nu am văzut mare lux! Poșete de 2.000 – 3.000, rochii de 2.000 – 3.000, blănuri de nu știu cât.
Ciolacu a fost și el premier. Ciolacu este și el acolo, la butoane. A făcut și ei 200.000 – 500.000, cred, că nu e idiot! Corupție, nu cred. A făcut el două, trei combinații, dar nu e mare corupție.
E mai tânără ca el, i-o fi cumpărat o blană de 3.000 de euro! Și de 10.000! E femeie, e tânără, e elegantă! E frumoasă! Dacă tu, bărbat, nu îi cumperi blană de 10.000, care tu ești în viața publică de atâta timp, muncești, înseamnă că ești un papagal!”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.
În discursul său, Gigi Becali l-a amintit și pe Sorin Grindeanu, care a fost prezent la petrecerea organizată de Alfred Simonis. Latifundiarul din Pipera consideră că este normal ca partenera acestuia să poarte o rochie specială, mai ales că a fost nașul fiului președintelui CJ Timiș.
„Ei ce vor? Să venim în zdrențe? A făcut omul botezul, a adus oamenii, toți! Președintele partidului. Grindeanu, naș. Președintele partidului. Nevastă frumoasă, blondă, i-a cumpărat o rochie, de vreo 2.000. Ce trebuia să pună? O rochie de 300? Sunteți nebuni la cap? Nu mai au voie oamenii să facă botezuri, nu mai au nevoie nevestele să îmbrace rochii? Sunteți nebuni la cap? Lăsați oamenii în pace!
Dacă cei care stăpânesc, conduc, administrează țara asta, au fost miniștri, premieri, să fie săraci lipiți? Păi săraci să fim toată țara! Lăsați oamenii să se distreze, că au făcut botezul la copii! M-am uitat ieri, de oftică, voiam să intru, să le zic! Nebunilor, sunteți nebuni? Au și ei neveste, copii, se bucură și ei de lux! De asta au ieșit în viața publică! De asta se zbate omul, să cumpere mașină, rochie, să cumpere la copil mașină, hăinuțe mai frumoase!
Ce suntem? Nebuni, amărâți? Muream de oftică, nu puteam să intru pe la ei! Așa ceva, nebunie! Asemenea invidie, răutate, dușmănie și prostie! Nu te duce mintea, cum să vorbești așa ceva? Nevasta ta, când mergi la nuntă, dacă ești handicapat, nevasta nu îți cere rochie de 2.000 – 3.000. Dacă ești handicapat, o ții în bătăi, nu suferi nevasta ta! Ești handicapat!”, a mai spus Gigi Becali.
Patronul celor de la FCSB este de părere că bărbații trebuie să poată să facă toate plăcerile unei femei. Astfel, o rochie de 20.000 de euro nu trebuie să reprezinte o problemă pentru liderii politici de la noi din țară.
„Sunt toți tineri! Au neveste tinere, frumoase! Vrea săraca să fie cât mai frumoasă, unghii, pensat. Vrea o rochie, caută pe internet, caută o zi, două. Și îi spune la bărbat: «Băi, bărbate, rochia asta o vreau, e cam scumpă» Tu, bărbat: «Nevastă, ia bani, ia dublu, cumpără rochia!» Dacă ești bărbat! Dacă ești găinar «Caută și tu una mai ieftină!» Cum să faci așa ceva?
Ești bărbat, faci sute de mii, milioane, iei la nevastă cea mai scumpă rochie! E vorba de demnitatea bărbatului. Ești bărbat, fii bărbat! Dacă ești găină, ia rochie de 300. Dacă ești bărbat, ia rochie de 20.000! Mai am 25.000 toți banii mei, ia de 20.000 rochie! 5.000 îi țin de rezervă”, a încheiat omul de afaceri.