Bernie Ecclestone e convins că doar Ion Țiriac (87 de ani) poate duce primul pilot român din istorie în Marele Circ.
Fostul șef de la Formula 1 a ajuns la 96 de ani, dar încă merge aproape la toate cursele din Marele Circ. Celebrul magnat britanic se cunoaște foarte bine cu Ion Țiriac, alături de care a vrut să cumpere turneul de la Wimbledon în anii 90.
A vorbit la superlativ despre fostul tenismen român pe care îl vede omul potrivit să susțină tinerii piloți români să își îndeplinească visul de a conduce în Formula 1.
Cea mai importantă și prestigioasă competiție internațională de motorsport, organizată de Federația Internațională de Automobilism (FIA), nu a avut niciun pilot român de-a lungul istoriei de peste 75 de ani.
Bernie Ecclestone (96 de ani) spunea într-un interviu, în 2025, că Ion Țiriac e omul potrivit să ajute România să aibă, în premieră, un pilot în Formula 1.
„Trebuie să fie susţinuţi de mici, până cresc. Ţiriac e omul potrivit să facă asta! (n.r: să ajute România să aibă un pilot în Formula 1)”, preciza Ecclestone, potrivit Antena Sport.
Magnatul britanic are o avere estimată la 2.6 miliarde de dolari, puțin mai mult decât averea estimată de Forbes pentru Ion Țiriac (2.2 miliarde de dolari).
Sub conducerea lui Bernie Ecclestone, Formula 1 s-a transformat dintr-o competiție periculoasă într-o industrie globală de succes evaluată la zeci de miliarde de dolari. E cunoscut ca fiind arhitectul comercial al Marelui Circ din postura de CEO al Formula One Group vreme de peste 30 de ani.
Pilotul italian de la Mercedes-AMG a dat lovitura și a devenit cel mai tânăr câștigător din istoria competiției la doar 20 de ani și 68 de zile. A avut nevoie doar de două sezoane în Formula 1 să depășească recordul deținut de Sebastian Vettel. În actualul sezon, a bifat 9 victorii și 15 podiumuri.
Cel mai proaspăt câștigător din Formula 1 se cunoaște bine cu David Cristofor (17 ani), un pilot român cu care a concurat în cursele de karting.
David Cosma Cristofor face senzație la 17 ani. A încheiat un nou sezon automobilistic în forță, cu două podiumuri în ultima etapă a campionatului italian de Formula 4 de la Mugello. Este considerată una dintre cele mai dificile competiții de acest gen din lume. Reprezintă o importantă rampă de lansare către Formula 1, visul oricărui pilot din lume.
Mihai Marinescu (37 de ani) este cel mai de succes pilot de monoposturi din istoria recentă a României. A evoluat în Formula 2 timp de trei sezoane consecutive (2010-2012), fiind la un pas de a scrie istorie și de a conduce cele mai puternice mașini din Formula 1. A pus capăt carierei din motorsport în 2013 din cauza costurilor uriașe din Formula 2 și 3.
De exemplu, costul pentru un loc în Formula 2 poate ajunge și la 2-4 milioane de euro pe sezon. Fiind o categorie de juniori care pot face pasul în Formula 1, echipele nu plătesc piloții, ci aceștia trebuie să facă eforturi financiare pentru a-și asigura locul în monopost.