Sponsorul principal al lui Dinamo, afacere de 78.000.000 de euro cu OMV! Trei parcuri fotovoltaice pentru imperiul Renovatio

Mihnea Tălău
Sponsorul principal al lui Dinamo a făcut o afacere de zeci de milioane de euro Foto: Instagram @dinamobucurestiofficial

Renovatio, firma care deține pachetul majoritar de acțiuni la Dinamo, dezvoltă alături de OMV Petrom un proiect uriaș în valoare de 78 de milioane de euro.

Este vorba despre trei parcuri fotovoltaice amenajate în Căzănești, Țăndărei și Bucovăț, care au devenit operaționale și livrează deja energie electrică în rețeaua națională.

Sponsorul lui Dinamo, afacere de 78.000.000 de euro

Investiția Renovatio – OMV în cele trei proiecte se ridică la aproximativ 78 milioane euro, din care granturi de circa 26 milioane euro sunt aprobate prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR).

Capacitatea instalată este de aproximativ 65 MW, iar producția totală brută anuală estimată a celor trei parcuri de 0.2 TWh ceea ce echivalează cu consumul anual de energie electrică a peste 110.000 de gospodării din România.

„Punerea în funcțiune a acestor parcuri fotovoltaice reprezintă încă un pas în dezvoltarea portofoliului nostru de energie regenerabilă. Activele operaționale din portofoliul nostru, inclusiv prin parteneriate, au acum o capacitate cumulată totală de aproximativ 200 MW.

Alți 1.200 MW sunt în construcție, iar până în 2030 ne propunem să depășim 2.500 MW capacitate operațională. Aceste noi capacități de energie electrică din surse regenerabile susțin tranziția energetică a României”, a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Gaze și Energie, potrivit profit.ro.

Renovatio investește și în proiecte eoliene de mare capacitate

Într-un alt parteneriat, grupul Renovatio și OMV Petrom au obținut o finanțare de 47 de milioane de euro pentru implementarea proiectului eolian de la Gura Văii, județul Bacău. Acesta este unul dintre proiectele-cheie din portofoliul de energie regenerabilă al companiei Electrocentrale Borzești. Creditul, acordat de Banca Comercială Română (BCR), acoperă cel puțin 60% din valoarea totală a investiției.

Proiectul face parte din portofoliul de aproximativ 1.000 MW dezvoltat de Electrocentrale Borzești, companie deținută în cote egale de OMV Petrom și Renovatio. Recent, OMV Petrom a anunțat decizia finală de investiție pentru proiecte eoliene cu o capacitate cumulată de 300 MW, din care face parte și parcul de la Gura Văii.

Obiectivul este depășirea a 2,5 GW de capacitate instalată în proiecte de energie din surse regenerabile până în 2030.

Proiectul cu o capacitate instalată de circa 50 MW va avea o producție anuală netă de energie electrică de aproximativ 110 GWh.

Nu în ultimul rând, compania Renovatio care investește la Dinamo are proiecte pe zona de integrare a tehnologiei de stocare în baterii (BESS) și producția de hidrogen verde.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]