Mutare în stafful tehnic al Coronei Brașov înaintea duelului cu Dunărea Brăila din Liga Florilor! Adrian Chiruț (43 de ani), câștigător al Cupei Italiei cu Jomi Salerno, a revenit în România și va fi antrenor secund al echipei brașovene, alături de Mariana Tîrcă.
Corona a anunțat miercuri seara cooptarea lui Chiruț în stafful tehnic, după despărțirea de norvegianul Bent Dahl. Mariana Tîrcă a preluat conducerea echipei de senioare pe 18 octombrie.
„Când am primit propunerea de a veni la Corona Brașov și de a colabora cu doamna Tîrcă, sincer, am simțit că este una dintre acele oportunități pe care nu ai cum să le refuzi. Vorbim despre un club cu tradiție, cu ambiții și despre un om care a însemnat enorm pentru handbalul românesc”, a declarat Adrian Chiruț.
Adrian Chiruț a antrenat formația feminină Jomi Salerno din decembrie 2025, alături de care a câștigat Cupa Italiei.
În vară, clubul italian îi prelungise contractul până la finalul sezonului 2026-2027. Marți, cele două părți s-au despărțit, iar tehnicianul a ajuns la Brașov.
Chiruț s-a implicat în pregătirea echipei încă de marți, însă prezentarea oficială a avut loc miercuri seara!
Noul secund al Coronei deține licența EHF Master Coach. În carieră, a mai pregătit CSU Suceava, la handbal masculin, și SCM Gloria Buzău, CSM Slatina și CSJ Prahova, la feminin.
„Vin aici cu multă dorință de muncă, cu respect pentru tot ce s-a construit și cu ambiția de a pune și eu umărul la ceea ce urmează.
Nu sunt omul promisiunilor mari. Prefer ca munca, atitudinea și rezultatele să vorbească pentru mine”, a transmis Chiruț.
Primul meci important pentru noul staff este programat duminică. Corona Brașov primește vizita formației Dunărea Brăila, pregătită de Bogdan Burcea, într-un duel din Liga Florilor.
Brașovencele au în față și o provocare europeană. În turul al treilea al EHF European League, Corona se va confrunta cu formația franceză Chambray Touraine Handball. Turul se va disputa în deplasare, pe 8 noiembrie, iar returul este programat la Brașov, o săptămână mai târziu. Miza este calificarea în grupele competiției.