Simone Tempestini, aproape de a deveni din nou campion european la raliuri

Daniel Nazare
Un nou rezultat de excepție pentru Simone Tempestini. Foto: Raliul Portugaliei

Pilotul clujean Simone Tempestini are un parcurs excelent în ultima etapă a sezonului european de raliuri, în Portugalia, și e aproape să devină pentru al doilea sezon consecutiv campion continental la echipe și totodată să își egaleze cel mai bun rezultat individual al său în clasamentul final.

După ce a câștigat prima probă specială de la Rally Six Cities North of Portugal, care a avut loc vineri seară la Guimaraes, Tempestini a avut un parcurs constant sâmbătă, când și-a îmbunătățit în permanență timpii pe macadamul din peninsula Iberică.

Simone Tempestini, aproape de a deveni din nou campion european la raliuri

Dacă după a doua probă era pe 10, pilotul de la Napoca Rally Academy, care se află la bordul unui model Skoda Fabia Rally2 RS și o are în dreapta pe Francesca Maior, a urcat în permanență în clasament și a încheiat ziua pe 5.

Mai mult, pe ultima probă a zilei, la Boticas / Senhor do Monte, Tempestini a fost al treilea în clasament, fiind depășit doar de Martins Sesks și Roope Korhonen.

Cu șapte probe înainte de final, care vor avea loc duminică, echipajul tricolor se află pe 5, cu un timp de 1:16:20.4, la 1 minut și 42,2 secunde de liderul Sesks, dar la numai 22,2 secunde de poziția a patra.

Locul 4 în clasamentul general al Campionatului European de Raliuri

„E un raliu dur, toată lumea știe asta, dar pentru mine e unul dintre favorite când vine vorba de macadam. Ne-am bucurat de motorsport și sunt convins că și duminică vom face la fel”, a spus campionul absolut al României.

Simone Tempestini, cu acest rezultat, va încheia pe locul 4 în clasamentul general al Campionatului European de Raliuri, egalându-și astfel cea mai bună performanță în competiția continental, stabilită la finalul sezonului 2023.

Mai mult, cu punctele obținute, clujeanul va deveni, alături de MRF Tyres, campion european la echipe pentru al doilea an consecutiv.

Simone Tempestini este, în acest moment, cel mai de succes pilot de raliuri din istoria modernă a României. S-a născut pe 12 august 1994 în Treviso, Italia, însă s-a stabilit de mulți ani în Cluj-Napoca și reprezintă oficial România în competițiile internaționale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]