Istvan Kovacs a fost în centrul atenției în timpul meciului dintre Oțelul Galați și FK Miercurea Ciuc, disputat în etapa a 12-a din Superliga României.
Arbitrii aflați în camera VAR l-au făcut pe centralul partidei de la Galați să întoarcă decizia după ce acordase o lovitură de la 11 metri.
Oțelul Galați și FK Csikszereda Miercurea Ciuc s-au întâlnit vineri, 16 octombrie 2026, în etapa a 12-a din Superliga României, iar Istvan Kovacs s-a aflat la centrul acestei partide și a ieșit destul de mult în evidență.
Gazdele au deschis scorul prin Brito, în minutul 23. După pauză, „ciucanii” au izbutit să restabilească egalitatea pe tabela de marcaj, prin golul semnat de Kukovec.
Golul oaspeților a fost validat după aproape cinci minute de analiză în camera VAR, după ce arbitrii au stabilit că nu a fost vorba despre un offside.
În minutul 65 al partidei de la Galați, Istvan Kovacs a luat o decizie importantă și a dictat o lovitură de la 11 metri în favoarea celor de la Csikszereda, în urma unui duel dintre Paul Iacob și Vukovic, la marginea careului.
Centralul partidei a fost chemat la marginea terenului pentru a revedea faza pe monitorul VAR. Ulterior, acesta a decis să nu mai acorde lovitură de pedeapsă în favoarea celor de la Csikszereda.
Istvan Kovacs a considerat că Iacob nu l-a faultat pe Vukovic la faza respectivă, dar pe reluări s-a putut observa un contact între apărătorul gazdelor și mijlocașul oaspeților. Cu toate acestea, centralul a decis să acest lucru nu a fost suficient pentru a acorda o lovitură de la 11 metri.
La doar câteva minute după ce a întors faza menționată anterior, Istvan Kovacs a luat o altă decizie importantă și l-a eliminat pe Vukovic. Mijlocașul a văzut cartonașul galben în minutul 69, după o fază controversată cu Paul Iacob, iar la patru minute distanță a văzut și al doilea avertisment, după ce l-a faultat pe Joao Paulinho.
Istvan Kovacs nu s-a oprit aici. În minutul 77, centralul a mai luat o decizie drastică și a mai eliminat un jucător din tabăra oaspeților. De data aceasta, Kovacs i-a arătat al doilea cartonaș galben și lui Kukovic, cel care a marcat singurul gol al „ciucanilor”.
Cu doi oameni în minus, Csikszereda a rezistat și a încheiat meciul cu Oțelul Galați la egalitate, scor 1-1.
Oțelul (4-3-3): Dur-Bozoancă – Zator, Christopoulos, P. Iacob, M. Silva – Lungu, De Sousa, Pedro Nuno – Bălănică, Pinto Lopes, Patrick. Rezerve: M. Contra, C. Neicu, Bodrun A. Ciobanu, M. Frunză, Joao Paulino, Aftene, Cojoc, D. Neicu. Absenți: Sylla (suspendat). Antrenor: Rui Duarte
Csikszereda: E. Pap – Odor, Hegedus, Palmeș, Paszka – Veres, Csuros – Lima, Nyitra, Stahl – Eppel. Rezerve: Karacsony, Szabo, Vukovic, Bota, Magyar, Kukovec, Czekus, Tajti, Jebari, Szalay, Noveli, Horvath. Antrenor: Valentin Suciu