Internaţionalii de la Universitatea Craiova au rupt plasele la loturi! Al Hamlawi şi Mora, în formă teribilă

Jucătorii Craiovei s-au evidențiat la echipele naționale. Sursa FOTO- SportPictures

Universitatea Craiova a avut opt jucători convocaţi la loturile naţionale, iar trei dintre ei au şi marcat: Alex Cicâldău, Carlos Mora şi Assad Al Hamlawi. Bilanţul este unul de-a dreptul recamrcabil: 10 goluri, 9 dintre acestea fiind reuşite de Al Hamlawi şi Mora.

Internaționalii Craiovei au făcut spectacol la loturi. Formă excelentă pentru jucătorii lui Filipe Coelho 

Cinci jucători a avut Universitatea Craiova la naţionala României: Bancu, Băluţă, Cicâldău, Screciu şi Matei. Deşi a fost folosit doar în două meciuri de selecţionerul Gică Hagi, 45 de minute cu Bosnia şi 21 de minute cu Suedia, Alex Cicâldău.

Mijlocașul alb-albaștrilor și-a făcut simţită prezenţa pe teren, a marcat un gol contra Bosnia – Herțegovina şi a avut un şut periculos în duelul cu suedezii.

Nicuşor Bancu a fost integralist în partida din deplasare cu Suedia, contra căreia a jucat şi în retur, când a fost schimbat la pauză cu Eissat. Cu Polonia, la Varșovia, căpitanul Universităţii Craiova a fost înlocuit după 67 de minute de Borza, apoi nu a jucat deloc în partida cu Bosnia și Herțegovina.

Tudor Băluţă a jucat şi el în prima repriză contra Suediei, a fost integralist în eşecul cu 6-0 din Polonia și a bifat a 16-a prezenţă sub tricolor.

Vladimir Screciu l-a înlocuit la pauză pe Tudor Băluţă în partida din Suedia şi a jucat 65 de minute contra Bosniei.

Bilanţul cel mai slab a fost pentru puştiul David Matei, care a strâns doar 25 de minute în cele patru jocuri din Liga Națiunilor, toate în partida contra Bosniei – Herțegovina.

Assad Al-Hamlawi a fost în mare formă la echipa națională. Foto: Sport Pictures

Al Hamlawi şi Mora au marcat 9 goluri la echipele naţionale

Carlos Mora a marcat nu mai puţin de 4 goluri pentru naţionala ţării sale, Costa Rica, în partidele din CONCACAAF Nations League.

Mai întâi, „Moradona” a reuşit o dublă în meciul de pe teren propriu contra selecţionatei Curacao, câştigat cu 4-3 de oaspeţi. Instalarea legendei Bryan Ruiz pe banca tehnică, în postură de selecţioner interimar, a dus la resuscitarea naţionalei costaricane, care a câştigat ultimele două meciuri fără să primească goluri: 3-0 cu Nicaragua, în deplasare, 2-0 cu Haiti.

În fiecare din aceste meciuri, Carlos Mora a marcat un gol, cu Haiti punctând cu capul, o execuţie mai rară în arsenalul jucătorului Craiovei.

Atacantul Assad Al Hamlawi a fost şi mai prolific decât Carlos Mora, reuşind nu mai puţin de 5 goluri pentru echipa Palestinei în cele trei amicale susţinute de această naţională în China.

Vârful născut în Suedia a reuşit câte o „dublă” în victoriile cu 5-0 contra Chinei, şi cu 4-2 contra Tadjikistanului, şi un gol cu Noua Zeelandă (scor 2-2).

Coelho a fost alături de tricolori în disputa contra Suediei de pe Arena Națională. FOTO: Sportpictures

Filipe Coelho a susținut România pe Arena Națională 

Fundaşul stânga Ronaldo Webster a jucat şi el în toate cele 4 meciuri ale naţionalei Jamaicăi, în  CONCACAAF Nations League: 3-2 cu Guatemala, 2-0 în El Salvador, 0-1 şi 1-1 cu Honduras. Integralist în meciurile cu Guatemala şi El Salvador, Webster a jucat a fost înlocuit pe finalul partidelor cu Honduras, formaţie pentru care fostul jucător al Craiovei, Denil Maldonado, a evoluat numai în partida tur, de la Kingston.

În perioada pauzei competițiilor interne, jucătorii Universităţii Craiova care nu au fost la loturi au avut o săptămână de pauză, apoi şi-au reluat antrenamentele. Oltenii au disputat şi două meciuri amicale: 8-0 cu echipa-satelit a clubului şi 4-0 cu CSM Slatina.

Antrenorul campioanei României, Filipe Coelho, a fost prezent luni seara pe Arena Naţională, la meciul României cu Suedia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]