Gică Hagi a numit VINOVATUL principal după greșelile lui Drăgușin și Rațiu din Polonia – România 6-0: „E clar”

Andrei Preotu

România a fost învinsă de Polonia în meciul din Liga Națiunilor, de la Varșovia. Gazdele s-au impus cu 6-0, eșecul tricolorilor fiind unul dintre cele mai dure din istorie.

Din minutul 22, România a jucat cu un om mai puțin, Radu Drăgușin fiind eliminat. După meci, selecționerul Gică Hagi și-a asumat vina pentru eșecul usturător.

Gică Hagi a numit vinovatul principal după eșecul tricolorilor cu Polonia

Golurile au fost marcate de Robert Lewandowski (triplă), Piotr Zielinski și Jan Bednarek, fiind și un autogol al lui Virgil Ghiță.

„(n.r. – Despre greșeala lui Radu Drăgușin și despre prăbușirea lui Andrei Rațiu în repriza a doua) Eu sunt antrenorul principal, eu sunt principalul vinovat. E vina mea! Tactic, eu am făcut lucrurile, iar greșeala în joc există, cum și eu am greșit. Nu am reacționat bine, trebuia să fim la fel ca în prima repriză, să ne apărăm excelent, fantastic, ca să putem juca numai vertical pe atac.

Știam că Polonia știe fotbal, că ne vor pasa mult, dar nu am făcut față. Așa e, eu plănuiesc totul, greșeala face parte din joc. Important e că echipa nu reacționează. Când iei patru goluri acasă și șase în deplasare, e clar că eu sunt principalul vinovat”, a declarat Gică Hagi, în conferința de presă desfășurată după meciul Polonia – România, 6-0.

Ce spune Gică Hagi despre demisia de pe banca tehnică a naționalei

României a pierdut primele trei meciuri din această ediție a Ligii Națiunilor: 1-2 cu Suedia, 2-4 cu Bosnia-Herțegovina și 0-6 cu Polonia.

Următorul meci al naționalei pregătite de Gică Hagi e cu Suedia la data de 5 octombrie, pe Arena Națională.

„În aceste două zile nu vorbim de demisie, nu are rost, e durerea prea mare, ne gândim la această înfrângere, care ne doare și atât. Mâine ne întoarcem acasă, stăm împreună, ne gândim numai la meciul cu Suedia, nu există alte gânduri.

Vreau, nu vreau, mâine trebuie să mă trezesc optimist, să mă gândesc la ce va fi cu Suedia. Sper să aducem o victorie. Acum simt durere, îmi pare rău că s-a întâmplat acest lucru, mare durere, dar lucrul important este că trebuie să ne gândim care este drumul, trebuie să schimbăm lucruri, să le facem mai bine. Îmi pare rău, e dureros, e o lecție și pentru mine, învăț, ca să fiu mai bun și a doua zi”, a mai spus Gică Hagi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]