Pep Guardiola, mesaj manifest pentru fanii lui Manchester City: „Sunt aici. Vom trece împreună prin asta”

Mihnea Tălău
Pep Guardiola, alături de „Cetățeni”. Foto: Mediafax Foto

Clubul din Premiere League, Manchester City, a fost găsit vinovat pentru 114 din cele 115 capete de acuzare legate de încălcarea regulilor financiare din Premier League. Liderul din campionatul britanic riscă retrogradarea în Championship, chiar și amenzi usturătoare.

Pep Guardiola, antrenorul spaniol care a pregătit-o pe Manchester City în ultimele zece sezoane, în perioada 2016-2026, a reacționat miercuri la condamnarea clubului englez.

„Sunt aici, mai mult ca oricând”

Pedeapsa urmează să fie stabilită, în perioada următoare, clubul având timp până pe 2 octombrie să facă apel, deși scenariile scenariile nu par încurajatoare. Sancțiunile pentru Manchester City pot consta în amenzi usturătoare, depunctări şi chiar retrogradare.

Guardiola nu a rămas nepăsător în fața loviturii primite de fosta sa echipă și a transmis un mesaj de susținere.

„Vreau ca fiecare suporter al echipei Manchester City din întreaga lume să știe că sunt aici; mai mult ca oricând. Sunt, am fost întotdeauna și voi fi mereu alături de clubul meu, de proprietar, de președinte, de Ferran, de jucători, de personal, de Enzo și de voi, suporterii noștri unici. Permiteți-mi să fiu clar: vom trece prin asta împreună. Vă iubesc pe toți”, a postat Pep Guardiola pe pagina sa de Instagram.

Mega-dosarul complex vizează perioada 2009-2018 iar acuzațiile vizează furnizarea de informații financiare incorecte, inclusiv a sumelor primite din sponsorizări, remunerațiile plătite unor jucători și antrenori, nerespectarea regulilor financiare ale Premier League, încălcarea regulamentelor UEFA privind fair-play-ul financiar, dar și a regulile proprii ale campionatului din Albion referitoare la profit și sustenabilitate financiară.

Anularea trofeelor câștigate timp de aproape un deceniu

Audierile au început încă de acum doi ani și s-au încheiat după doar trei luni. Sancțiunile merg de la o amendă dură, o depunctare drastică sau chiar până la excluderea din Premier League.

Sancțiunile vizează și posibilitatea anulării trofeelor câștigate de „cetățeni” în perioada 2009-2018. În acest interval de timp, City a câștigat de trei ori Premier League, de două ori Cupa Angliei, de patrru ori Cupa Ligii și Community Shield.

Reamintim că în perioada de mercato din această vară, City „a spart banca” și cheltuit o sumă incredibilă pentru transferuri, mai precis 450 de milioane de lire sterline, cei mai mulți ducându-se pe aducerea lui Enzo Fernandez de la Chelsea, pentru 125 de milioane de lire sterline.

Transferul lui Enzo Fernandez de la Chelsea la City este cel mai scump transfer all-time din Premier League, la egalitate cu tranzacția Isak de la Newcastle la Liverpool.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]