Răzvan Burleanu (42 de ani), președintele Federației Române de Fotbal, a făcut un gest însemnat la capătul partidei România – Bosnia-Herțegovina.
După 1-2 în Suedia, în prima etapă din Liga Națiunilor, „tricolorii” au cedat și la București, luni, în runda secundă a competiției. Trupa lui Sergej Barbarez (55) s-a distrat pe terenul României, scor 4-2, iar rezultatul dezastruos a generat o ședință de urgență în vestiarul jucătorilor pregătiți de către Gică Hagi (61).
Imediat după ultimul fluier al duelului desfășurat pe Arena Națională, formația „Regelui” s-a retras la vestiare. Dezamăgirea a atins cote alarmante în rândul „tricolorilor”, în timp ce bosniacii au sărbătorit.
În zona vestiarelor au ajuns și președintele FRF, Răzvan Burleanu, și directorul tehnic al Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță (72), potrivit gsp.ro. Cei doi au mers lângă jucători, o ședință având loc acolo, timp de aproape 30 de minute.
Sursa citată arată că Burleanu și Stoichiță au fost foarte supărați la plecare. După aceea, Gică Hagi a ieșit la rândul lui din vestiar, mergând să ofere o primă declarație la flash-interviu.
Situația devine extrem de complicată pentru naționala României, care a rămas fără puncte acumulate în Liga Națiunilor. După 3-1 cu Polonia pe teren propriu, Suedia are șase puncte.
Bosnia, care a remizat la Varșovia, scor 0-0, în prima etapă, are patru puncte. Polonezii au rămas cu un punct, iar România stă cu mâna goală.
PORTARI: Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia)
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania), Tony STRATA (Vitoria Guimaraes | Portugalia), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia), Lisav EISSAT (Bristol City), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova), Andrei BORZA (Corum | Turcia), Raul OPRUȚ (Dinamo)
MIJLOCAȘI: Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova), Marius MARIN (Al Nasr | EAU), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru), David MATEI (Universitatea Craiova), Cătălin CÎRJAN (Dinamo)
ATACANȚI: Dennis MAN (PSV|Țările de Jos), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia)