Echipa națională a României a fost învinsă de Suedia, scor 1-2, la debutul oficial al lui Gică Hagi din postura de selecționer. După fluierul final, presa scandinavă a analizat partida și a dat verdictul: succesul li se datorează vedetelor din atac.
Pentru tricolori, meciul a început cum nu se putea mai prost. Aleksander Isak a deblocat tabela încă din minutul 20, după ce l-a depășit cu ușurință pe Virgil Ghiță. Dennis Man a restabilit egalitatea în minutul 29, dar gazdele au punctat prin Viktor Gyokeres (43), gol care i-a menținut în avantaj până la final.
„Regele” și elevii săi nu au însă, prea mult timp la dispoziție pentru a-și linge rănile. Luni, 28 septembrie, la ora 21:45 este programat duelul cu Bosnia din următoarea etapă a Ligii Națiunilor.
Potrivit jurnaliștilor suedezi, selecționata pregătită de Graham Potter și-a demonstrat superioritatea în fața României, chiar dacă nu a fost o victorie categorică. Laudele au mers în mod special către cei doi atacanți.
De asemenea, a fost adusă în discuție reușita lui Elliot Stroud, anulat pentru un henț comis în acea fază de același Isak. Nici accidentarea suferită de Emil Holm nu putea scăpa neobservată, mai ales că jucătorul a părăsit terenul pe targă.
„Vedetele au asigurat victoria Suediei. Suedia a început Liga Națiunilor câștigând primul dintre cele șase meciuri. Echipa galben-albastră a fost mai bună, impunându-se în fața României, pe propriul teren, scor 2-1. Cei doi jucători care trebuiau să marcheze au făcut-o. Alexander Isak a alergat liber și a dus scorul la 1-0 în minutul 20, iar Viktor Gyokeres a readus Suedia în avantaj după golul egalizator al lui Dennis Man. În minutul 43, Gyokeres a fost cel mai rapid după o recuperare, stabilind scorul final, 2-1.
La începutul reprizei secunde, meciul părea a fi o adevărată petrecere pentru Suedia, dar în camera VAR a fost găsit un henț al lui Alexander Isak, ceea ce a asigurat anularea golului marcat ca din tun de Elliot Stroud. A urmat o accidentare grea pentru Suedia. Emil Holm – care a ratat și Cupa Mondială din cauza unei accidentări – a țipat de durere în timp ce zăcea pe iarbă, ținându-se de coapsă, apoi a părăsit terenul pe targă după o oră de joc”, au scris cei de la aftonbladet.se.