Fostul internațional Gabi Torje (36 de ani) pare că se bucură de deliciile culinare de care are parte la Asia Express 2026, și nu a ezitat să afirme că i-au plăcut lăcustele pe care le-a mâncat în timpul aventurii televizate, în care sunt testate limitele concurenților, atât cele fizice, cât și cele emoționale.
Torje face pereche cu fostul luptător Alin Alexuc Ciurariu (36 de ani). De altfel, Torje a fost la un pas să participe a ediția precenetă a conpetiției, când Gabi Tamaș (42 de ani) i-a propus să facă echipă, dar nu i-a putut onora invitația.
Gabi Torje a trecut cu bine una dintre provocările cu care s-a confruntat la Asia Express. Este vorba despre un meci culinar, în care concurenții au fost nevoiți să guste din preparatele locale, considerate adevărate delicatese, iar din farfuriile acestora s-au aflat, printre altele lăcuste, salata de furnici și chiar viermi.
„Nu a fost ceva necomestibil”, a spus Alin Ciurariu, în timp ce Torje a dat verdictul despre lăcuste. „Sincer? Mie mi-au plăcut, crocante”, a declarat fostul fotbalist, într-un video postat pe contul de Instagram al emisiunii.
„După câteva delicatese culinare, Gabi și-a găsit și mâncarea preferată. Se pare că gustul lăcustelor l-a cucerit”, este descrierea de la postarea menționată.
De partea cealaltă, concurentele de la delicioasa masă, Loredana Chivu și Anamaria Mocanu au fost foarte expresive în legătură cu excentrica cină.
„Mă întorceam la Ana să îi spun că mi-e rău, ea se întorcea cu capul, să vomite”, a mărturisit Loredana Chivu, care a refuzat să mănânce gândaci.
La actuala ediție de Asia Express participă perechile: Gabi Torje şi Alin Alexuc Ciurariu, Cheloo şi Mihai Ban, Mirela Retegan şi Maya, Loredana Chivu și Anamaria Mocanu, Maurice Munteanu și Connie Preda, What’s UP şi Miky, Radu Isac și Eduard Hordilă, Valerie Lungu şi Alex Gîlcă plus Mirela Vaida şi Oana Tomoiagă.
„O călătorie care nu e doar despre distanțe și probe, ci despre întâlnirea a două lumi cu diferenţe culturale uriaşe, despre oameni şi obiceiuri văzute dincolo de clișeele turistice.
Asia Express va readuce la viaţă ideea unei rute care, de secole, a conectat Estul şi Vestul, arătând cum influenţele comerciale, culturale şi tehnologice continuă să modeleze oamenii şi spaţiile pe care le traversează.
Concurenţii nu se vor confrunta doar cu tradiţii şi probe clasice, nu vor face cunoștință doar cu peisaje idilice și tradiții de demult, ci vor fi puși și în fața unor sisteme ultramoderne.
De la oraşe extrem de dezvoltate la soluţii high tech, care vor ridica semne de întrebare din foarte multe puncte de vedere. Va fi despre adaptabilitatea într-o lume în care tradiţia şi inovaţia se intersectează la tot pasul”, se arată în comunicatul producătorilor emisiunii de aventură.
Ediția de anul trecut a fost câștigată de Gabi Tamaș, care a făcut echipă cu Dan Alexa (46 de ani).