Startul meciurilor României în Liga Națiunilor se apropie. Diseară, de la 21:45, în deplasare, elevii lui Gică Hagi vor întâlni Suedia. Tricolorii se vor mai duela apoi cu Bosnia-Herțegovina (acasă), Polonia (deplasare) și iarăși Suedia (acasă).
ProSport a stat de vorbă cu fostul coechipier al lui Gică Hagi de la echipa națională, Emil Săndoi, 61 de ani, iar acesta a dezvăluit care este avantajul pe care Gică Hagi îl are față de Mircea Lucescu din postura de selecționer al României.
Emil Săndoi este și fost selecționer, antrenorul care a pregătit România U21 în două mandate, acoperind o perioadă uriașă de timp: 2016-2013 și 2022-2023.
Emil Săndoi explică pentru ProSport că România nu trebuie, în opinia lui, să se considere o echipă care pleacă cu șansa a doua, deoarece printr-o mobilizare foarte bună naționala noastră poate să producă surprize mari în această grupă din Liga Națiunilor.
Fost internațional cu 30 de meciuri pentru România, prezent la CM 1990, cu peste 300 pentru Universitatea Craiova și 30 la Angers în Franța, Emil Săndoi își începe discursul:
„Părerea mea este că nu trebuie să plecăm din start ca mielul la tăiere în această grupă. Este clar că vom întâlni două echipe, mă refer la Suedia și Bosnia-Herțegovina, care au fost la ultimul CM. Vom întâlni Polonia, care a fost, ca și noi, la baraj.
Dar eu consider că noi vom avea acum un mare avantaj! Nea Mircea Lucescu poate că îi știa pe unii jucători de pe la tv și i-a cunoscut abia la convocări. Însă, Gică Hagi îi știe pe mulți dintre ei încă de la copii și juniori! Iar pe alții i-a avut adversari. Nea Mircea n-a avut această șansă.
E clar și că, dacă ne uităm pe hârtie, vedem că ultimii jucători ai noștri care au evoluat pe la echipe de top din Europa, după generația lui Gică Hagi, au fost Mutu și Chivu. De-atunci nu prea am mai avut nici noi fotbaliști care să joace pe la mari echipe din Europa”.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F07%2Femil-sandoi-a-numit-cei-doi-fotbalisti-care-ar-fi-putut-aduce-calificarea-craiovei-cu-levski.png)
Emil Sandoi, fost internațional și selecționer România U21. FOTO: Sport Pictures
În continuare, Emil Săndoi a dezvăluit pentru ProSport și care este jucătorul din tabăra României care l-a impresionat cel mai mult în ultima perioadă.
„Mă uit acum la AEK Atena. Să știți că jocul ei bun din ultima perioadă i se datorează lui Răzvan Marin, el le leagă jocul la mijloc! Băiatul ăsta este un jucător foarte important pentru orice echipă, iar Gică îl știe bine de tot. E îmbucurător că Răzvan e într-o formă foarte bună.
E adevărat că fotbalul nostru nu mai este de mulți ani la un nivel ridicat. Nu mai prindem de vreo 12-13 ani grupele Champions League, iar ultima calificare la un Mondial am realizat-o în 1998. Dar, ca să concluzionez, cred totuși că vom avea și noi șansele noaste în grupa asta.
Trebuie să fim optimiști, dar totodată și realiști, când îi punem lui Gică Hagi niște obiective”, a încheiat fostul mare jucător al Universității Craiova.
Portari: Ionuț Radu (Celta Vigo, Spania, 9/0), Otto Hindrich (Legia Varșovia, Polonia, 2/0), Valentin Cojocaru (Pogon Szczecin, Polonia, 0/0);
Fundași: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano, Spania, 38/2), Tony Strata (Vitoria Guimaraes, Portugalia, 1/0), Radu Drăgușin (Fiorentina, Italia, 30/1), Andrei Coubiș (Lincoln City, Anglia, 3/0), Bogdan Racovițan (Rakow | Polonia, 5/0)
Virgil Ghiță (Hannover 96, Germania, 10/1), Andrei Burcă (Yunnan Yukun, China, 46/1), Matei Ilie (Kasimpașa, Turcia, 2/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei Borza (Corum, Turcia, 2/0), Lisav Eissat (Bristol City, Anglia 4/0), Raul Opruț (Dinamo, 5/0);