Spaniolii au reacționat după ce șefa Dacia, Katrin Adt, a avertizat că normele UE cresc enorm prețurile la mașini, fapt ce se reflectă într-o scădere drastică a vânzărilor.
Într-un interviu recent, Adt a precizat că Dacia a pierdut aproximativ 3 milioane autovehicule pe care ar fi putut să le vândă din 2019 până în prezent, iar pe lângă intensificarea reglementărilor europene, modificarea tiparului comportamentat al consumatorilor și presiunea venită dinspre chinezi sunt alte două cauze care au contribuit în acest sens.
Spaniolii de la Motor16 au reacționat după ce șefa Dacia a averizat că normele UE duc la creșterea enormă a prețului la mașini. Aceștia susțin că marca românească solicită o pauză în procesul de reglementare, în timp ce Renault, constructor din care face parte Dacia, vorbește despre un adevărat „tsunami” legislativ, cu efecte ce vor fi greu de gestionat.
Astfel, potrivit sursei menționate, Dacia a cerut autorităților europene să înghețe reglementările privind mașinile mici, precum este modelul Hispter, care face senzație în rândul europenilor, dar mai ales să restabilească prețuri accesibile.
De altfel, spaniolii susțin că prețurile accesibile nu trebuie să aibă vreun impact asupra mașinii, prin eliminarea siguranței, de exemplu, ci prin „oprirea scurgerii treptate de profit. Fiecare nouă cerință adaugă costuri, iar la un autoturism ieftin nu există marjă pentru a le ascunde”.
Fără a face publică suma, Katrin Adt a a afirmat că Dacia a alocat 25% din bugetul său pentru cercetare și dezvoltare în vederea respectării normelor europene.
Dacia a trebui să se adapteze la aproximativ 100 de norme, iar până la finalul lui 2030 mai are de îndeplinit alte 107 norme.
Solicitarea pe care o are Dacia nu este de abrogare a reglementărilor privind emisiile sau siguranța, însă aduce în discuție faptul că fiecare reglementare suplimentară mai ridică prețul mașinii.
Iar o mașină ieftină nu poate suporta costul fiecărui sistem obligatoriu, astfel că fie plătește compania, fie modelul încetează să mai fie accesibil. Asta în contextul în care fiecare consumator caută varianta cea mai convenabilă care să i se încadreze în bugetul alocat, atât pentru achiziționare, cât și pentru costurile ulterioare.
Potrivit celor de la Motor16 dezbaterile privind noile norme europene abia au început, dar consecințele, în cazul în care nu se va ține cont de cerințele constructorilor, pot avea un impact destul de mare. Iar pentru mașina mică și accesibilă se va plăti de două ori, mai întâi în faza de dezvoltare și apoi la dealerul auto.