Marius Baciu și-a încheiat aventura ca antrenor la FCSB după zece etape din Superliga acestui sezon. Iar ProSport îți prezintă în exclusivitate, tocmai din perspectiva unui fost tehnician roș-albastru, care e antrenorul ideal la FCSB după Baciu!
La 51 de ani, Marius Baciu părăsește FCSB după ce a reușit să o ducă în Conference League pe finalul unui sezon 2025/2026 dezamăgitor pe plan intern, dar fără impresioneze în startul actualei ediții, atât în Superliga, cât și în cupele europene.
Fost jucător emblematic la Steaua București, cu care a câștigat 11 trofee, între care 6 titluri de campion al României, Ilie Stan (58 ani) a devenit ulterior antrenor cu o carieră amplă în țară și în fotbalul arab.
În 2011-2012 a lucrat cu Gigi Becali fiind antrenor principal la FCSB iar acum intervine tranșant în situația creată la echipă, dezvăluind antrenorul ideal la FCSB după plecarea lui Baciu.
Întâi de toate, Ilie Stan se poziționează total deschis unei comunicări directe între patronul Gigi Becali și antrenor, scoțând la lumină faptul că, în 2011, când a sosit în vestiarul echipei, el a găsit o debandadă totală după Ronny Levi:
„Consider că Gigi Becali trebuie să vorbească direct cu antrenorul! Eu am venit la echipă după Ronny Levi și am găsit debandadă totală în vestiar. Gigi mi-a zis să fac ce știu eu mai bine și să-l scot din situația aia. Și m-a lăsat să lucrez!
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2F1-ilie-stan-mediafax.png)
Ilie Stan în vremea când antrena echipa lui Gigi Becali. FOTO: SportPictures
Iar cu Gigi Becali, dacă știi să vorbești, pui corabia pe linia de plutire. E ușor apoi să îți faci meseria. Acestei echipe îi trebuie de urgență un antrenor ca Daniel Pancu, nu mă refer ca el să vină acum de la Rapid la echipa lui Gigi Becali, ci un antrenor ca el.
Păi când Pancu intră în vestiar la Rapid, îngheață toată lumea! Pancu e șeful! Apoi, tu ca antrenor trebuie să știi să îi capacitezi pe toți jucătorii, să se antreneze toți la fel de bine. Gigi, la tv poate să zică orice, important este ce faci tu ca antrenor 90 de minute la antrenamente”
Pentru Ilie Stan, „independența” antrenorului ideal la FCSB ar trebuie să presupună măcar „o perioadă” în care să decidă schimbările:
„Eu am lucrat cu Gigi Becali și știu ce spun. În acest moment Stelei (n.red. – FCSB) îi trebuie un antrenor care să facă ordine în vestiar, iar asta cât mai repede. Ăsta e antrenorul ideal la FCSB!
Acest antrenor trebuie lăsat o perioadă să decidă el schimbările, că el stă zi de zi cu jucătorii și el știe cel mai bine cum se antrenează băieții. Nu stă Gigi la antrenamente! El aude despre jucători, de la unul și altul, cu care vorbește.
Și totul pleacă de la organizare. Mulți de prin staff-ul ăla s-au învățat să îl lase pe Gigi să vorbească la tv, că oricum leafa merge indiferent de situație. Nu mai merge așa! Te vei trezi că iar nu prinzi play-off-ul!”
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fantrenorul-ideal-la-fcsb-baciu-fost-tehnician-ros-albastru-gigi-becali.webp)
Marius Baciu a stat 10 etape din acest sezon intern la FCSB. FOTO: SportPictures
Mai departe, Ilie Stan completează profilul antrenorului ideal la FCSB după Baciu:
„Gigi Becali are echipa cu cel mai bun lot din Romania, dar îi trebuie un antrenor cu personalitate. Îi trebuie un antrenor pe care jucătorii să îl respecte. Nu e normal ca echipa asta, cu lotul pe care îl are, să nu se ridice la valoarea galeriei și a suporterilor.
Eu, cât am fost la Steaua (n.red. – FCSB) am făcut echipa să joace. Prin jocul prestat sub comanda mea am adus la stadion peste 50.000 de spectatori. Știți bine meciurile cu mine pe bancă din cupele europene.
Începând cu mine și continuând cu Laurențiu Reghecampf s-au adus în club, prin jocurile prestate, foarte mulți bani din încasări. De atunci a început rețeta financiară de succes la bilete”