INTERVIU Kickboxerul Gabriel Becali Bodescu, în numele căruia se întâlnesc patronul FCSB și secretarul general FRF! „Asta e povestea mea”. EXCLUSIV 

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Gabriel Becali Bodescu este un kickboxer român de real talent și potențial. Iar în spatele numelui său unic, în care se întâlnesc patronul FCSB, Gigi Becali, și secretarul general adjunct al FRF, Gabriel Bodescu, e o poveste fascinantă!

ProSport o dezvăluie printr-un interviu în exclusivitate cu luptătorul român de 21 de ani, originar din Râmnicu Vâlcea, al cărui nume în lumea sporturilor de contact, pe afiș, e chiar acesta: „Becali Bodescu”.

Kickboxer Gabriel Becali Bodescu, în numele căruia se întâlnesc patronul FCSB și secretarul general FRF!

„Becali” nu are nicio legătură cu celebra familie din fotbal. Este o poreclă, un supranume primit de la mama lui în copilărie, unul care l-a urmărit de-a lungul anilor și pe care astăzi îl poartă cu mândrie. Iar conexiunile surprinzătoare cu fotbalul nu se opresc aici.

Gabriel Bodescu înseamnă fix prenumele și numele de familie al secretarul general adjunct al FRF, chiar dacă între cei doi nu există vreo legătură, iar luptătorul spune că nici nu îl cunoaște personal.

Dacă numele său te poate duce cu gândul la fotbal, povestea sa din sport se scrie într-un cu totul alt decor, între corzile ringului de kickbox, unde astăzi a ajuns la 10 meciuri în circuitul profesionist.

Pe 9 octombrie, la Iași, vine una dintre cele mai importante seri ale carierei sale de până acum. Becali Bodescu va urca în ring la Dynamite Fighting Show, într-un turneu de calificare pentru K-1 Japonia, în care se va confrunta pentru marele obiectiv alături de trei dintre cei mai buni luptători din România ai categoriei cruiser.

Va lupta în a doua semifinală cu puștiul-fenomen Aaron Măcăilă, iar dacă va ajunge în finală contra învingătorului dintre Sebastian Lutaniuc și Vasile Corcodel.

A început cu fotbalul, dar de la 14 ani a intrat în sporturile de contact

Gabriel, de unde a apărut pasiunea pentru sporturile de contact și unde vrei să ajungi ca obiectiv sportiv?

Pasiunea pentru sport o am de când eram copil. Eram genul acela de copil care avea permanent energie și care simțea că trebuie să facă ceva cu ea. Părinții m-au dus la mai multe sporturi, am încercat inclusiv fotbalul, dar parcă nimic nu mă făcea să simt ceea ce am simțit când am descoperit sporturile de contact.

La 14 ani am început kickboxingul la Tiger Gym Râmnicu Vâlcea și cred că acolo s-a schimbat ceva în mine. Până atunci eram impulsiv, mă luam la bătaie cu colegii, nu prea conta dacă erau de vârsta mea sau mai mari. Aveam energie și agresivitate, dar nu știam ce să fac cu ele.

Sala m-a învățat că un luptător adevărat nu este omul care știe doar să lovească. Este omul care știe când să se oprească, știe să respecte, să muncească și să-și controleze mintea atunci când corpul îi spune că nu mai poate.

Kickboxingul m-a disciplinat și m-a făcut să văd altfel viața. Energia pe care o consumam în conflicte am început să o pun în antrenamente. Iar încet, încet, un copil impulsiv a început să aibă un vis.

Vreau să ajung luptător profesionist la cel mai înalt nivel. Nu vreau doar să particip. Vreau să ajung acolo unde se luptă cei mai buni și să demonstrez că îmi merit locul printre ei.

„Când intri în ring, rămâi singur cu tine. Nu mai există vorbe”

Ai avut 16 meciuri la amatori și ai pierdut unul singur. Ce a însemnat perioada aceea pentru tine?

Acolo s-a construit fundația. Fiecare meci m-a învățat ceva, inclusiv acea singură înfrângere. Poate că victoriile îți dau încredere, dar înfrângerile sunt cele care te obligă să te privești cu adevărat în oglindă.

Am devenit multiplu campion național la freestyle kickboxing și am câștigat Cupa Mondială Judgment Day, dar pentru mine trofeele nu înseamnă că ai ajuns la capăt.

Înseamnă că munca ta a fost răsplătită și că trebuie să muncești și mai mult pentru următorul nivel. Am înțeles de mic că talentul te poate duce până într-un punct.

Mai departe te duc disciplina, sacrificiile și capacitatea de a continua atunci când nimeni nu vede cât de greu îți este.

Gabriel Becali Bodescu, înainte de competiție. FOTO: arhiva personală Gabriel Bodescu

La 18 ani ai trecut la profesioniști și ai debutat cu o victorie înainte de limită într-o gală a lui Cătălin Moroșanu. Ce ai simțit atunci?

Era momentul în care visul pe care îl aveam de copil începea să devină realitate. Când intri în ring, rămâi singur cu tine. Nu mai există vorbe, nu mai există promisiuni.

Există doar ceea ce ai muncit și ceea ce ești capabil să arăți în minutele acelea. Să debutez la profesioniști cu o victorie înainte de limită mi-a dat foarte multă încredere. Dar, mai important, mi-a confirmat că drumul pe care l-am ales este drumul meu. Nu am simțit că am ajuns undeva. Am simțit că, de fapt, abia atunci începea totul.

„Porecla a rămas atât de mult lipită de mine încât a devenit parte din nume”

De când ți-a apărut, la nivel public, să spunem, prenumele „Becali”?

„Becali” este o poreclă pe care mi-a pus-o mama când eram mic. Nu este ceva ce mi-am ales eu mai târziu și nici ceva construit pentru imagine. A venit din familie, din copilăria mea.

Cu timpul, porecla a rămas atât de mult lipită de mine încât a devenit parte din numele sub care mă cunosc oamenii. Pentru mine are și o valoare sentimentală tocmai pentru că vine de la mama mea.

Sunt lucruri mici din copilărie care, fără să-ți dai seama, ajung să te însoțească toată viața. Pentru mine, „Becali” este unul dintre ele.

Te deranjează numele? Ai vrea să-i întâlnești pe Gigi Becali sau pe Giovani Becali?

Nu mă deranjează absolut deloc! Din contră, îl port cu mândrie pentru că este numele pe care mi l-a dat mama mea. Știu că atunci când oamenii aud „Becali” se gândesc imediat la anumite persoane foarte cunoscute din România și probabil de aici apare și curiozitatea.

Dacă într-o zi voi avea ocazia să-i cunosc pe Gigi Becali sau pe Giovanni Becali, sigur că mi-ar face plăcere. Ar fi o onoare să-i întâlnesc. Poate ar fi și amuzant să le spun povestea și să afle de unde vine „Becali” al meu. Așa că îi aștept la meciurile de pe 9 octombrie, de la Iași, când vreau să câștig piramida K-1!

„Muay Thai-ul și kickboxingul sunt sporturile în care mă regăsesc”

Iubești fotbalul? Urmărești meciuri?

Îmi place fotbalul și urmăresc meciuri atunci când timpul îmi permite. Am avut contact cu fotbalul încă din copilărie, pentru că părinții mei m-au dus și spre sportul acesta. Dar inima mea a rămas în sporturile de luptă.

Când văd un ring, când aud atmosfera unei gale și când știu că urmează o luptă, simt altceva. Muay Thai-ul și kickboxingul sunt sporturile în care mă regăsesc.

Acolo îmi concentrez cea mai mare parte din timp și energie pentru că acolo este visul meu. Evident, mi-aș dori ca Râmnicu Vâlcea să aibă din nou echipă în Superliga.

Îl cunoști pe Gabriel Bodescu, secretarul general adjunct al FRF?

Nu, nu îl cunosc personal. Este doar o coincidență de nume. E amuzant totuși că numele meu este ca al unui om cunoscut din fotbal, iar porecla tot din fotbal, dar eu sunt kickboxer.

O fi predestinat, poate voi ajunge în fotbal într-o bună zi (râde). Până atunci, mă concentrez pe povestea asta.

Afișul galei K-1 de la Iași, cu Bodescu Becali în promovare. FOTO: arhiva personală Gabriel Becali Bodescu

Becali Bodescu: „Lucrurile mari nu vin ușor”

Ce alte pasiuni ai atunci când nu ești în sala de antrenament?

Îmi plac foarte mult mașinile sport și off-road-ul. Probabil are legătură și cu felul meu de a fi. Îmi plac adrenalina, viteza, senzațiile puternice și lucrurile care te scot din rutină.

În general, iubesc sportul, dar inevitabil mă întorc tot spre sporturile de luptă. Chiar și când nu sunt în ring, mintea mea rămâne de multe ori acolo.

Ai ajuns la 10 meciuri la profesioniști, la categoria 90–91 de kilograme. Care este următoarea provocare?

Următorul mare obiectiv este calificarea pentru K-1 Japonia. Pentru mine este un pas extrem de important. K-1 este un nume care înseamnă enorm în lumea kickboxingului, iar când ești copil și începi să visezi la performanță, te uiți la astfel de scene și îți imaginezi cum ar fi să ajungi și tu acolo într-o zi.

Acum nu mai vreau doar să-mi imaginez. Vreau să muncesc pentru a transforma imaginea aceea în realitate. Știu că drumul este greu, știu că la nivelul acesta fiecare adversar vine pregătit și că nimeni nu îți oferă nimic.

Dar tocmai asta mă motivează. Lucrurile mari nu vin ușor.

Care este, până la urmă, marele vis al copilului Becali Bodescu?

Același pe care l-am avut de mic, să ajung luptător profesionist și să văd cât de departe pot merge doar că, odată cu anii, visul a devenit mai mare. Astăzi, nu mai visez doar să fiu profesionist, vreau să ajung în cele mai mari promoții ale lumii.

Vreau să lupt cu cei mai buni și, într-o zi, să pot spune că sunt unul dintre ei. Știu că între mine și visul acela sunt multe antrenamente, lovituri, sacrificii, victorii și, probabil, momente grele. În sportul acesta nu există scurtături.

În ring nu poți să minți. Acolo se vede fiecare zi în care ai muncit și fiecare zi în care ai ales să nu renunți.

Acum vreau să văd până unde mă poate duce drumul acesta, iar dacă într-o zi voi ajunge în vârf, vreau să mă uit în urmă și să știu că băiatul acela de 14 ani, care a intrat pentru prima dată într-o sală de kickboxing, a avut curajul să creadă într-un vis și, mai ales, puterea să nu renunțe la el.