Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova în etapa 9 din Superliga a pus față în față nou-promovata fără eșec pe teren propriu, deși joacă la Arad, cu campioana României. Oltenii s-au impus cu 1-0, gol marcat de Alex Cicâldău, și au urcat pe podium la zi în Superliga.
Fostul mare internațional Rodion Cămătaru, 68 ani, component al Craiovei Maxima și atacant de calibru în istoria fotbalului românesc, face o analiză „la cald” după succesul Universității în deplasare, cu puncte forte dar și nuanțe de luat în calcul pentru mai bine.
Pentru Rodion Cămătaru, două elemente au făcut ca duelul Corvinul Hunedoara – Universitatea Craiova să aibă deznodământul fericit pentru olteni, e vorba de calitatea individuală a elevilor lui Filipe Coelho și plusul de experiență. Corvinul, să nu uităm, e o nou-promovată.
Detaliază Rodion Cămătaru:
„Meciul ăsta, Craiova l-a câștigat datorită calității jucătorilor și experienței mai mari. Am văzut în prima repriză Corvinul mai artăgoasă, dar nu a avut eficiență acolo, în careul de 16 metri. Craiova a revenit mai bine de la vestiare și a avut noroc că a marcat destul de repede.
Nu uitați, Corvinul a jucat foarte bine în toate meciurile, teoretic, de-acasă. Iar Craiova s-a precipitat în fața porții în prima repriză, dar a fost Cicâldău la mijloc și a avut un mare avantaj”
În ciuda punctelor esențiale și a entuziasmului firesc după prima victorie în deplasare din acest sezon, Rodion Cămătaru observă deja absența lui Anzor Mekvabishvili, gruzinul transferat de olteni vara asta, și sugerează că Nsimba un vârf mai util pentru meciurile din deplasare:
„După părerea mea se vede deja lipsa lui Anzor, iar în deplasare eu aș juca mai mult cu Nsimba. Îmi pare că se demarcă și atacă spațiile mai bine ca Assad. Acasă, e mai bun atacantul palestinian.
Una peste alta, la Corvinul Hunedoara s-a văzut și lipsa unui lider pe teren. Au antrenor bun, Florin Maxim are avantaj că e de mulți ani la echipă, dar până la urmă diferența trebuie să o facă jucătorii pe teren. Corvinul Hunedoara nu are un Cicâldău!”
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fanaliza-lui-rodion-camataru-dupa-corvinul-hunedoara-universitatea-craiova-0-1-se-vede-deja-exclusiv.jpg)
Rodion Cămătaru, între foștii colegi din Craiova Maxima. FOTO: SportPictures
A marcat: Cicâldău (51)
Corvinul: C. Sandu – Fl. Iacob, Ivancevic, Manolache, Neacșa – Carăruș (81 Deaconu), Ribeiro (Roger jr. 65) – Yeboah, Fabry (Goodlad 81), Pîrvulescu (Hayatu 81) – Espinosa (Gillard 65).
Rezerve neutilizate: Frănculescu, Drîngă – Fl. Ilie, Hrezdac, Abualnadi, Okoro.
Antrenor: Florin Maxim
Univ. Craiova: L. Popescu – Romanchuk, Stevanovic, Screciu – Mora (Teles 86), T. Băluță, Cicâldău (Lameira 86), Bancu – D. Matei (Băsceanu 69), Al Hamlawi (Nsimba 58), Etim (Baiaram 69).
Rezerve neutilizate: G. Maxim, Sava – Rădulescu, Roux, Crețu, Tavares, Elisor.
Antrenor: Felipe Coelho
Arbitri: Gabriel Mihuleac (Iași) – Ferencz Tunyogi (Sălaj), Ioan Corb (Satu Mare). Rezervă: Sorin Vădana (Cluj); VAR: Adrian Costreie (Ilfov), Stelian Slabu (Brașov); Observator FRF: Marian Salomir (Cluj); Delegat LPF: Octavian Goga (Brașov)