„Noul Hagi”, Iustin Doicaru, a fost titularizat în premieră la Rizespor și a contribuit din plin la victoria formației sale. El a fost omul cu pasa de la gol prin care echipa sa s-a desprins în deplasarea cu Eyupspor 0-2.
Fotbalistul vândut în Turcia de Farul Constanța cu 1,5 milioane de euro a oferit un assist de senzație în minutul 21, după ce și-a ridiculizat prin mai multe driblinguri succesive adversarul direct.
În postarea făcută de TheFotballZone pe X putem vedea cum fotbalistul român driblează cu dezinvoltură și oferă pasa de gol impecabilă atacantului lui Rizespor, gambianul Ali Sove, care punctează fără probleme. Era minutul 21 și acesta a fost primul gol al meciului.
Doicaru, care a jucat până în minutul 59, a fost apreciat de Flashscore cu nota 7,9.
Nu același lucru se poate spune despre colegul său de echipă, Valentin Mihailă, care a început și el ca titular, dar a fost eliminat de arbitrul partidei în minutul 43. El a comis un fault dur asupra unui adversar. Inițial i s-a arătat cartonașul galben, dar după intervenția VAR, arbitrul a revenit și i-a arătăt cartonașul roșu, trimițându-l la vestiare până la pauză.
Acesta a primit nota 4,8, evident din cauza cartonașului roșu primit.
Rizespor deși în inferioritate numerică mai bine de o repriză a mai punctat o dată pe final de meci în minutul 93 prin Emrecan Bulut, cel care l-a înlocuit pe jucătorul român Iustin Doicaru în minutul 59.
Trebuie spus că în poarta celor de la Eyupspor s-a aflat fostul rapidist, internaționalul român Horațiu Moldovan notat cu 6,3.
După acest meci Rizespor ocupă locul 4, în timp ce Eyupspor se află la coada clasamentului, pe locul 16.
Dintre cei trei români care s-au aflat pe teren, doar Valentină Mihăilă se afla pe lista lotului preliminar convocat de selecționerul Gheorghe Hagi pentru meciurile din Liga Națiunilor și care include 48 de nume.