INTERVIU Viața de polițist și de mamă pentru Corina Căprioriu, vicecampioana olimpică 2012 care a bucurat milioane de români: „Judo a rămas parte din mine”. EXCLUSIV

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Corina Căprioriu, 40 de ani, este un nume care nu mai are nevoie de nici o prezentare la nivel mondial atunci când ne referim la performanțele ei obținute în lumea judo-ului. Dar cum e viața de polițist și de mamă pentru ea, astăzi?

Extrem de combativă pe tatami, orgolioasă dar în egală măsură foarte corectă pentru a-și apăra drepturile de sportivă în fața antrenorilor și a altor factori de decizie, Corina Căprioriu a demonstrat de fiecare dată că are o personalitate uriașă pe care s-a sprijinit în toată cariera ei.

Un dialog purtat cu ea, în exclusivitate pentru ProSport, reprezintă o reală plăcere dar și o deschidere a unei cărți de istorie sportivă, la care ea a contribuit indiscutabil de-a lungul anilor.

Viața de polițist și de mamă a Corinei Căprioriu, vicecampioana olimpică 2012

De ceva timp ai ales să pleci din București, ai început practic viața de polițist în orașul Buziaș. Cum te-ai acomodat?

Mulțumesc, sunt bine. Pot spune că, în sfârșit, lucrurile încep să se așeze. Dacă în octombrie anul trecut, când am revenit în Lugoj după mulți ani petrecuți în alte orașe, traversam o perioadă de readaptare, astăzi simt că am găsit echilibrul și că fiecare lucru începe să își găsească locul firesc.

Țin să le mulțumesc colegilor de la Poliția Orașului Buziaș. M-au primit cu multă căldură încă din prima zi și m-au făcut să mă simt parte din echipă. În cele zece luni petrecute alături de ei am avut parte de sprijin, colegialitate și respect, iar pentru toate acestea le sunt profund recunoscătoare.

Îi mulțumesc și domnului comisar-șef de poliție Ovidiu Mihoc, șeful Poliției Orașului Buziaș, pentru sprijinul, încrederea și deschiderea pe care mi le-a oferit pe parcursul acestei perioade. A contribuit la integrarea mea în colectiv și îi sunt recunoscătoare pentru colaborarea avută.

În mod deosebit, îi mulțumesc domnului chestor de poliție Aurelian-Alin Petecel, inspectorul-șef al IPJ Timiș. Mi-a acordat încredere încă de la început, a susținut mutarea mea și a apreciat performanțele pe care le-am obținut pentru România.

Corina Căprioriu, o fostă sportivă de nivel mondial. FOTO: Federația Internațională de Judo

Începând cu data de 1 august, îmi desfășor activitatea în cadrul Serviciului Pregătire Profesională al IPJ Timiș. Mă bucur pentru această oportunitate și consider că este un domeniu în care experiența acumulată de-a lungul carierei mele poate fi valorificată cel mai bine.

Îi mulțumesc și domnului comisar-șef de poliție Paul Lucian Seleșan, șeful Serviciului Pregătire Profesională, pentru încrederea și deschiderea cu care m-a primit în echipă. Îmi doresc să răsplătesc această încredere prin muncă, seriozitate și implicare.

Îți este dor de București? Te-ai adaptat?

Sincer, da. Îmi este foarte dor de București. Din 2016 și până anul trecut, Bucureștiul a fost locul în care am trăit, am muncit și am parcurs o etapă importantă a vieții mele.

Acolo am activat în cadrul Clubului Sportiv Dinamo București și mi-am continuat cariera în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Am lăsat acolo oameni dragi și multe amintiri frumoase.

Cu toate acestea, mutarea nu am făcut-o pentru mine. Eu și soțul meu am luat această decizie gândindu-ne, înainte de toate, la fiul nostru. Ne-am dorit să crească aproape de bunici și de familie.

Poate că această alegere este influențată și de propria mea copilărie. Eu am fost crescută de bunici până aproape de vârsta de șase ani, deoarece părinții mei lucrau în schimburi. Am avut o copilărie extraordinar de frumoasă, la țară, iar acele amintiri m-au însoțit toată viața.

Mi-am dorit ca și copilul nostru să aibă parte de aceeași apropiere de bunici și de familie. Le sunt recunoscătoare părinților mei pentru sprijinul pe care ni-l oferă și pentru dragostea cu care își cresc nepotul alături de noi.

Cel mai mult mă liniștește faptul că și fiul nostru este fericit. Îmi spune de multe ori că nu mai vrea să plece în „orașul mare”, pentru că aici îi are pe buni, pe „Bebelu”, așa îi spune bunicului, pe unchii lui, pe verii și verișoarele lui.

Corina Căprioriu și familia ei minunată. FOTO: arhiva personală Corina Căprioriu

Când îl aud spunând asta, îmi dau seama că am luat decizia potrivită. Astăzi, aproape tot ceea ce fac se învârte în jurul lui. Înainte să devin mamă, de multe ori mă puneam pe mine pe primul loc. Acum, prioritatea mea este copilul meu și echilibrul lui. Ne gândim și la viitor.

Pe măsură ce va crește, luăm în calcul să ne stabilim în Timișoara. Este aproape de părinții mei, astfel încât vom putea veni des la Lugoj, iar fiul nostru va rămâne aproape de bunici, de unchii lui și de verii și verișoarele lui.

„Unul din cele mai grele momente a fost în 2011…”

Cum a început povestea ta în judo și când ai realizat că poate deveni un drum spre performanță?

Povestea mea în judo a început când eram copil. La început nu m-am gândit la medalii sau la rezultate, ci pur și simplu mi-a plăcut acest sport. Treptat, judo-ul a devenit parte din viața mea și m-a învățat cele mai importante lucruri: disciplina, respectul, răbdarea și puterea de a merge mai departe.

La 12 ani au început plecările de acasă pentru perioade scurte, iar începând cu anul 2000, la 13 ani, am plecat pentru a-mi urma visul. Reveneam acasă doar de două-trei ori pe an, pentru perioade extrem de scurte.

Nu a fost ușor fiind copil. Îți lipsește familia, casa, lucrurile simple de acasă, dar acea perioadă m-a format. M-a făcut să devin mai responsabilă și să înțeleg că pentru a ajunge acolo unde îți dorești trebuie să muncești și să faci “sacrificii”.

Ce oameni și ce locuri au avut un rol important în formarea ta ca sportiv?

Au fost multe persoane care au contribuit la drumul meu. Am avut parte de antrenori, colegi și oameni care au crezut în mine și m-au ajutat să cresc. Cluj-Napoca a devenit a doua mea casă. Acolo m-am format ca sportiv și ca om.

Am avut dublă legitimare la CSS Lugoj și CSM Cluj, apoi am activat la CS Dinamo București și CSM Cluj. Fiecare etapă a avut importanța ei și fiecare om întâlnit pe acest drum a lăsat o amprentă.

Ai ajuns una dintre cele mai valoroase sportive din judo-ul românesc. Care sunt momentele care ți-au rămas cel mai aproape de suflet?

Fiecare rezultat are povestea lui și fiecare medalie are în spate multă muncă, emoții și sacrificii. Am avut bucuria să devin campioană europeană, să obțin medalii la Campionatele Europene și Mondiale de seniori, să ajung pe primul loc în clasamentul mondial IJF și să trăiesc una dintre cele mai mari emoții ale carierei mele: medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Londra, în 2012.

În 2014 am devenit vicecampioană mondială, un alt moment important din cariera mea. Dincolo de medalii, însă, rămâne drumul până la ele: antrenamentele de zi cu zi, momentele grele, oamenii care mi-au fost alături și puterea de a merge mai departe atunci când nu a fost ușor.

A existat un moment care te-a încercat foarte mult înainte de marile rezultate?

Da. Unul dintre cele mai grele momente a fost în 2011. Eram campioană europeană cu un an înainte și aveam obiective foarte mari. Am suferit o fractură de piramidă nazală la antrenament, iar acel moment a fost o adevărată provocare.

Am ales să continui, pentru că îmi doream să ajung la Jocurile Olimpice și să îmi respect drumul pe care îl construisem până atunci.

Am reușit să obțin bronzul la Campionatele Europene și bronzul la Campionatele Mondiale de seniori în 2011, iar acea perioadă m-a învățat foarte multe despre mine.

Au existat momente în care ai vrut să renunți?

Ooo… da! (râde). Au existat momente grele și acesta este adevărul. Nu vreau să creez imaginea că totul a fost mereu ușor. Îmi dădeam voie să mă descarc, apoi îmi reveneam și porneam din nou pe drumul pe care mi l-am propus.

Important este că, de fiecare dată, am găsit puterea să continui și să merg mai departe.

Corina Căprioriu, înainte de a intra pe tatami. FOTO: facebook Corina Căprioriu

Corina Căprioriu, de la judo la cel mai înalt nivel la viața de polițist

Cum a fost trecerea de la sportul de performanță la viața de polițist și cariera în Ministerul Afacerilor Interne?

A fost o nouă etapă în viața mea. Am fost încadrată în Ministerul Afacerilor Interne în anul 2007, prin prisma rezultatelor obținute în sport, iar din 2013 fac parte din corpul ofițerilor.

Am venit din sport cu aceleași valori care m-au ajutat să ajung la performanță: disciplină, seriozitate, responsabilitate și dorința de a evolua. La început a fost nevoie de adaptare, pentru că era un alt domeniu, viața de polițist, cu alte provocări și responsabilități, dar experiența acumulată în sport m-a ajutat foarte mult.

Cum au fost începuturile tale în viața de polițist?

Am avut o perioadă importantă la Poliția Orașului Buziaș. Am fost primită cu multă căldură de colegi și m-am simțit parte din echipă încă de la început.

Cele zece luni petrecute alături de ei au însemnat sprijin, colegialitate și respect. Le sunt recunoscătoare pentru modul în care m-au primit și pentru experiența pe care am acumulat-o acolo.

Ce legătură vezi între sportul de performanță și viața de polițist?

Sunt multe lucruri comune. Și în sport, și în această profesie ai nevoie de disciplină, pregătire continuă, seriozitate și capacitatea de a face față presiunii.
Sportul m-a format ca om și m-a ajutat să abordez fiecare etapă cu aceeași dorință de a face lucrurile cât mai bine.

Ai continuat să fii legată de judo și după trecerea în MAI?

Da, judo-ul a rămas parte din mine. Chiar în perioada în care eram sportivă am participat la competiții dedicate structurilor MAI, unde am obținut aur la Campionatele Europene ale polițiștilor și bronz la Campionatele Mondiale ale polițiștilor.

Este posibil ca pe viitor să mai particip, dacă voi avea această oportunitate, pentru că pasiunea pentru judo nu dispare niciodată.

„Ca să glumesc, stabilitatea asta e pentru a plăti singură azilul la bătrânețe”

Consiliul Local sau comunitatea locală ți-au propus vreun proiect în zona sportului? Te-ar tenta să te implici, având în vedere experiența și pregătirea ta în antrenorat?

Judo-ul rămâne parte din mine și nu exclud niciodată această posibilitate.

Am fost apreciată după rezultatele mele. În 2012 am fost făcută cetățean de onoare al municipiului Lugoj și am fost recompensată de Consiliul Județean Timiș și de președintele Consiliului Județean de atunci. Le mulțumesc și acum pentru acest lucru.

În ceea ce privește antrenoratul, am pregătirea necesară. Sunt absolventă a Facultății de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, sunt masterandă în management sportiv și am carnet de antrenor asistent.

Am avut și experiență practică, am antrenat în cadrul Clubului Sportiv Dinamo București.

Bucuria marilor victorii în judo pentru Corina Căprioriu. FOTO: facebook Corina Căprioriu

Aici fac o glumă: se pare că rezultatele internaționale, medalia olimpică și toate experiențele acumulate nu sunt suficiente ca să devii automat „antrenor plin”. Mai sunt și cursuri, examene și acte.

Dar, dincolo de glumă, experiența acumulată în judo rămâne o parte importantă din ceea ce pot transmite mai departe. În acest moment îmi place stabilitatea pe care o am în MAI. Este o muncă sigură și nu aș renunța pentru un proiect care poate se dezvoltă sau poate nu.

Și, ca să glumesc, această stabilitate îmi permite să îmi plătesc singură azilul la bătrânețe.

Gheorghiță Ștefan, soțul tău, cum s-a adaptat în vest, mai exact în Lugoj, atât din punct de vedere al vieții de aici, cât și profesional?

O să râzi, dar el, fiind născut în București și crescut la Clubul Rapid, s-a adaptat mai bine decât mine la liniștea de aici. Eu sunt mai zbuciumată. Face naveta, dar cred că pentru el legătura cu Lugojul a fost mereu una specială.

La un moment dat a avut dublă legitimare și cu luptele din Lugoj, iar prin rezultatele aduse acestui sport în oraș a fost apreciat și recompensat cu cheia orașului. Am trecut împreună prin multe.

Am avut și perioade la distanță: eu la Cluj cu lotul de judo, el la Poiana Brașov cu lotul olimpic de lupte. Dacă am reușit să trecem peste acele perioade când eram mai tineri, acum este mai ușor. Mai răruț, că-i mai drăguț. Important este că suntem împreună, ne creștem copilul și mergem înainte.