Gigi Becali (68 de ani) a anunțat că biserica sa de la Techirghiol a fost demolată, la scurt timp după ce SPP-iștii președintelui au intrat în acțiune și au inspectat locul.
Patronul clubului de fotbal FCSB s-a luptat timp de luni bune pentru a păstra lăcașul de cult ridicat, însă în cele din urmă a cedat presiunilor. Pe scurt, biserica a fost construită într-o zonă protejată, în care trăiesc păsări rare, iar miliardarul din Pipera nu a putut obține autorizațiile necesare.
Undeva prin 2024, Gigi Becali a dat startul unui proiect de suflet la Techirghiol, la aproximativ 200 de metri distanță de malul celebrului lac.
Pe o parcelă de teren deținută de una dintre fiicele sale, Teodora, patronul clubului de fotbal FCSB a început construcția unei biserici, care promitea să fie ridicată exclusiv pe schelet din lemn.
Aproximativ un an mai târziu, din cauza bisericii lui Gigi Becali din Techirghiol a izbucnit un scandal uriaș. Pe scurt, miliardarul a fost acuzat că a construit-o fără autorizație, într-o zonă protejată, în care trăiesc păsări rare.
Astfel, ONG-urile din zonă au început demersurile necesare pentru a stopa proiectul, în timp ce Gigi Becali s-a luptat cu autoritățile și, în același timp, a continuat lucrările pe șantier.
Biserica a ajuns până aproape de punctul final și la un moment dat, în 2026, Gigi Becali spunea că mai are doar acoperișul de montat. Însă, tot în acest punct s-a împotmolit și în lupta cu autoritățile și a decis să stopeze lucrările.
Iar în luna august, Gigi Becali a dezvăluit public că inclusiv SPP-ul a venit la el pe teren, împreună cu o consilieră a președintelui Nicușor Dan. Acesta a fost momentul cheie, care l-a determinat să tragă concluzia că lăcașul de cult nu va putea exista pe parcela de lângă celebrul Lac Techirghiol.
Câteva săptămâni mai târziu, Gigi Becali a revenit cu o nouă reacție și a spus că biserica a fost deja demolată:
„Aici am făcut, luni, sărbătoare la 6 dimineața, ultima liturghie, între bârne și moloz. Luni a fost liturghie, azi nu mai e nimic. A rămas doar crucea, că altarul nu se mută. Aici se va face o capelă, va fi un acoperiș să nu plouă altarul. Mai vedeți ceva? La revedere!
Cine a făcut să nu mai fie? Sataniștii! Nu le convine… Voi vă dați seama, poți să te pui cu ei? Dacă vine SPP-ul președintelui pe câmp!? Trebuia să vină aici, pe câmp? Vii tu cu SPP la 250 de kilometri pe câmp… Du-te atunci pe toate coclaurile”, a declarat Gigi Becali, citat de Fanatik.
Biserica „Sfânta Sofia” de la Techirghiol va fi mutată de Gigi Becali într-o altă locație. Așa cum am precizat, structura a fost realizată exclusiv din lemn, astfel echipa de muncitori a putut demonta o parte din materiale, pentru a le putea refolosi ulterior.
„Biserica o să o montez în altă parte, bucată cu bucată. Aici tot biserică va fi. Am demontat-o, ca să nu mai am probleme cu sataniștii. A fost presiune mare, cu dosar penal… Când vine de la președinție și trimite SPP aici, tu nu mai ai ce face, ei au puterea… Era pe lemne, pe butuci, nu afecta mediul”, a completat Gigi Becali, potrivit aceleiași surse.