Unde va ajunge omul lui Gică Hagi de la naționala României: „Suntem monitorizați de UEFA!”. EXCLUSIV

Leo Toader are ambiții mari pe toate planurile și pregătește și antrenorii de portari din Superliga!

Pe lângă munca grea de la Rapid, acolo unde se află în staff-ul lui Daniel Pancu, Leo Toader este de aproape cinci ani implicat într-un proiect extrem de interesant, unde ar urma să ajungă și Ștefan Preda, omul lui Gică Hagi de la naționala României.

Ștefan Preda și Leo Toader țin cursuri pentru antrenorii de portari: „Cu această licență mergi oriunde în lume!”

Leo Toader a fost o perioadă lungă antrenorul de portari al naționalei României, post pe care l-a părăsit după ce Gică Hagi a ajuns selecționer.

Pe lângă job-ul principal, acum fiind cel de la Rapid, Leo Toader ține cursuri interesante și pentru cei care vor să ia cea mai importantă licență pentru un antrenor de portari.

ProSport l-a surprins pe antrenorul de portari al Rapidului pe arena din Colentina, acolo unde s-a mutat de curând CS Dinamo. Aici, Leo Toader explică în detaliu rolul unui astfel de antrenor în fotbalul actual. Acesta e ajutat de fostul portar Răzvan Stanca, iar la cursuri va ajunge și Ștefan Preda, omul care a făcut parte din lotul tricolorilor la celebrul Campionat Mondial din 1994.

Cursurile sunt cât se poate de serioase, din moment ce UEFA monitorizează tot ceea ce se întâmplă în România.

„Munca asta o fac de aproape cinci ani! Cât timp am fost la echipa națională, aveam mai mult timp pentru a organiza aceste cursuri. Dar nu sunt singur. Suntem destul de bine organizați. Am colegi care mă ajută. E și Eugen Anghel, antrenorul de portari de la U Cluj, care a inițiat aceste cursuri. E și Răzvan Stanca, domnul Ioniță Marian, dar o să fie implicat și Ștefan Preda, antrenorul de portari al naționalei României”, a dezvăluit Leo Toader, într-un interviu acordat pentru ProSport.

„Ne aflăm la licența A pentru goalkeeperi. Este o licență recunoscută în Europa, organizată de UEFA. Cu această licență poți să antrenezi oriunde în lume.

Suntem monitorizați! Avem un tutor care vine periodic și vede cum decurge activitatea. Facem rapoarte către UEFA”, a subliniat antrenorul de portari al Rapidului.

Cum arată modulul „Analiza situațiilor de joc ale portarului” prezentat de Leo Toader:

  • Conform FRF, cursanții au identificat erori făcute de portari în cadrul unor situații de joc prezentate în secvențe video. Pe baza lor, au adus argumente pro și contra, explicații și modalități de corectare. Fiecare grupă a primit apoi sarcina de a crea un plan de antrenament, iar de data aceasta fiecare membru s-a ocupat de câte o componentă de pregătire: încălzire, exercițiu funcțional, fază de joc și jocul cu temă.

Rolul portarului, extrem de important în fotbalul modern: „E un post foarte complex!”

În ultimii ani, rolul portarului a devenit unul extrem de important, iar asta vedem mai ales la turneele finale, în fazele avansate ale cupelor europene și în ligile de top de pe continent.

Tocmai de aceea, antrenorii trebuie să fie cât mai pregătiți în momentul în care ajung în Superliga sau la un alt nivel înalt.

„Vedem cu toții ce rol are portarul în fotbalul actual. Acum, portarul este integrat în antrenamentul echipei, cât mai aproape de realitatea jocului.

E un post foarte complex, care necesită o pregătire specială. Și atunci și noi trebuie să ne specializăm și să scoatem portari competitivi”, a completat Leo Toader.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Planul secret al lui Ceaușescu. Cum erau organizate Trupele de Securitate în ultimele săptămâni din 1989
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Luca și Valentina și-au ucis propria fiică de 5 ani, apoi și-au luat viața. Ce au scris în biletul de adio
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
EXCLUSIV | De la ce distanță te înregistrează noile radare fixe montate pe DN 1, cu rol de calmare a traficului
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
Acesta e ORAȘUL ÎN CARE SE CONDUCE CEL MAI PROST! Este în Spania, iar șoferii sunt... de groază!
Mediafax Spania