Lumea fotbalului românesc este în doliu după vestea cutremurătoare a trecerii în neființă a legendarului Nicolae Ungureanu (69 de ani), unul dintre pilonii de fier ai Craiovei Maxima. Un mesaj sfâșietor a venit din partea Lorenei Balaci, fiica genialului Ilie Balaci.
Într-o postare plină de durere publicată pe rețelele sociale, aceasta a deplâns dispariția „unchiului Nae”, evocând cu nostalgie echipa de aur a Băniei care acum începe, în mod dureros, să se reîntregească în ceruri.
Crescută în vestiarul acelei echipe legendare, Lorena Balaci a oferit o perspectivă extrem de intimă și emoționantă asupra pierderii suferite de întreaga suflare alb-albastră. Pentru ea, Nicolae Ungureanu nu a fost doar un fundaș de fier, ci o parte integrantă a celor mai frumoase amintiri din copilărie, o voce strâns legată de figura tatălui ei, Ilie Balaci.
„Ieri s-a mai aprins o stea pe cer…
A plecat Nae Ungureanu. Colegul tatălui meu, prietenul lui și unul dintre oamenii care au scris, cu sufletul și cu pașii lor, povestea Craiovei Maxima.
Îmi este tot mai greu să vorbesc despre ei la trecut. Parcă, unul câte unul, pleacă să refacă acolo, sus, echipa care ne-a făcut să credem că nimic nu este imposibil.
Pentru alții au fost mari fotbaliști. Pentru mine au fost oamenii copilăriei mele, vocile și chipurile care îmi amintesc de tata, de bucurii și de o lume care nu se va mai întoarce niciodată la fel.
Drum lin, nea Nae! Să-l îmbrățișezi pe tata din partea mea. Poate că, ieri, acolo sus, Craiova Maxima s-a apropiat din nou puțin de formula ei de aur…
Aici rămân amintirile, recunoștința și o durere pe care numai cei care au iubit cu adevărat această echipă o pot înțelege.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Nicolae Ungureanu! Condoleanțe familiei!”, a mărturisit pe Instagram, Lorena Balaci.
Dispariția lui Nicolae Ungureanu lasă un gol imens în istoria fotbalului autohton. Fostul fundaș stânga a marcat o epocă întreagă în anii ’80, adunând 10 ani de devotament total pentru Universitatea Craiova, club alături de care a cucerit două titluri de campion și trei Cupe ale României.
Ulterior, el și-a continuat cariera la Steaua București, unde a mai cucerit alte două titluri și a bifat finala Cupei Campionilor Europeni în 1989.Sub tricolor, „Roșu” a strâns 57 de selecții și a făcut parte din echipa națională care a evoluat la Campionatul European din 1984.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat deja că toate meciurile etapei a 7-a din Superligă vor fi precedate de un moment de reculegere în memoria sa.