Oferta lui Gigi Becali pentru el a fost refuzată, dar Remus Guțea nu și-a luat gândul de la un transfer: „Dacă vine ceva bun pentru mine și club, discutăm!”

Gigi Grigorescu
Oferta lui Gigi Becali pentru el a fost refuzată, dar Remus Guțea nu și-a luat gândul de la un transfer: „Dacă vine ceva bun pentru mine și club, discutăm!”
FC Voluntari trage cu dinții de Remus Guțea, dar fotbalistul spune că dacă vine o ofertă bună va fi discutată. Sport Pictures

Remus Guțea (19 ani) este, în continuare, cu gândul la un transfer, chiar și în condițiile în care oferta făcută de Gigi Becali a fost refuzată.

Autor a unei duble în FC Voluntari – Oțelul 2-2, Remus Guțea a vorbit la finalul partidei despre posibilitatea plecării de la echipa ilfoveană.

FC Voluntari trage cu dinții de Remus Guțea, dar fotbalistul spune că dacă vine o ofertă bună va fi discutată

Primul meci din etapa 7 a Superligii s-a încheiat cu o remiză. FC Voluntari și Oțelul au terminat 2-2, ambele goluri ale gazdelor fiind marcate de Remus Guțea.

La începutul sezonului, fotbalistul de 19 ani a fost dorit insistent nu doar de FCSB și Universitatea Craiova, ci și de Cagliari, după cum a scris ProSport în exclusivitate.

„Guțea este netransferabil. Negocierile pot continua doar în iarnă, sau la finalul sezonului”, spuneau sursele ProSport la vremea respectivă.

Doar că lucrurile pare să se fi schimbat și nu ar fi exclus ca până pe 7 septembrie, când se încheie perioada de transferuri în România, să apară o surpriză.

„Puteam să scoatem mai mult din acest meci. Sunt fericit că am marcat, că mi-am ajutat echipa mai mult.

Mi-a plăcut mai mult al doilea gol. L-am văzut pe Iacob în fața mea, m-am făcut că dau la poartă, l-am driblat și am rămas singur cu portarul.

Cred că ne-am pierdut din încredere, dar ne-a motivat meciul de la Craiova. Sper să o ținem tot așa să luăm puncte la fiecare meci.

Mai am contract, sunt la Voluntari, îmi fac datoria cât mai bine. Dacă vine ofertă bună pentru mine și club, discutăm. Încerc să-mi fac treaba cât mai bine pe teren”, a spus Guțea, potrivit DigiSport.

„Puteam câștiga, am avut ocazii pe final. Voiam cele 3 puncte, dar ne mulțumim cu unul.

Nu am apucat să văd reluările. El și-a făcut mingea, eu am mers după minge, mi s-a părut să a fost umăr la umăr.

Se pare că la orice atingere în careu e penalty, e greu pentru noi (n.r. – fundașii).

Nu spun dacă e mai bine cu VAR sau nu. M-am gândit ce puteam face mai mult. Ce să fi făcut? Să ies afară? Dacă arbitul a dat, înseamnă că a fost.

Nu suntem mulțumiți. Am luat multe goluri (n.r. – în acest sezon), dar în seara asta am arătat că putem juca bine, putem avea ocazii. Încet-încet ne ridicăm la nivelul dorit”, a completat Denis Haruț.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]