Răzvan Burleanu a oferit detalii despre investiția făcută de Federația Română de Fotbal în modernizarea sistemului VAR din România.
Președintele FRF a anunțat că proiectul a costat aproximativ 1,1 milioane de euro pentru construcție și amenajări și face parte dintr-un acord pe termen lung, valabil până în 2033.
Șeful Federației a explicat că obiectivul este ca arbitrajul românesc să se apropie de standardele tehnologice folosite în campionatele importante din Europa. Modernizarea include un HUB VAR funcțional la Mogoșoaia, infrastructură nouă și camere suplimentare pe stadioanele din SuperLiga.
„FRF își continuă angajamentul de a susține dezvoltarea fotbalului profesionist din țara noastră, prin investiții de data aceasta în modernizarea completă a serviciului de video arbitraj. Avem un acord care se întinde până în 2033, prin care tot sistemul VAR din România va beneficia de acest upgrade de infrastructură, complet nouă.
Un HUB deja existent, total funcțional, chiar aici, la Mogoșoaia. Ce ne dorim este să ne apropiem cât mai mult de tot progresul tehnologic pe care îl găsim, îl descoperim în campionatele de top ale Europei și să susținem creșterea calității arbitrajului românesc cu impact direct în competiția internă, dar și în ceea ce înseamnă delegarea arbitrilor la nivel internațional.
FRF a investit în acest proiect aproximativ 1,1 milioane de euro, la construcție și amenajări”, a declarat Răzvan Burleanu.
Primele patru etape au fost folosite pentru testare, iar etapele 5 și 6 au fost operate fără sprijinul vechiului sistem. Potrivit lui Burleanu, nu au existat probleme în această fază, motiv pentru care FRF consideră că testarea s-a încheiat.
„Etapele 5 și 6 au fost operate fără niciun back-up din sistemul trecut, nu am avut nicio problemă, astfel că putem considera că această fază de testare s-a finalizat și de acum înainte suntem pe o traiectorie bună”, a mai spus președintele FRF.
Modernizarea VAR presupune și echipamente noi pe stadioanele din Liga 1. Pe fiecare arenă au fost instalate câte șase camere fixe 4K, care oferă arbitrilor șase unghiuri suplimentare. Burleanu a explicat că acest lucru este important deoarece transmisiunile TV nu acoperă întotdeauna toate unghiurile necesare pentru analiza fazelor.
În prezent, camerele 4K sunt folosite la aproximativ 70-80% din capacitate, iar FRF lucrează și la creșterea vitezei de transfer a datelor. Potrivit lui Burleanu, în următoarele două-trei săptămâni, prin furnizorul de fibră optică, banda ar urma să fie mărită.
„Dacă testele vor arăta foarte bine, să o și putem utiliza și automat vom deveni prima țară din Europa care să utilizeze un sistem semiautomat la un preț optim pentru contextul nostru financiar”, a transmis Răzvan Burleanu.
Președintele FRF a admis că au existat provocări, semnalate inclusiv de Kyros Vassaras și Ovidiu Hațegan. Acestea au ținut de infrastructura stadioanelor, calibrarea camerelor și de upgrade-urile necesare pe parcurs.