Dinamo s-a impus, 2-1, în fața „fraților” galeriei, Universitatea Cluj. Partida nu a fost lipsită de incidente, iar la finalul meciului, fanii „roș-albilor” au intrat în conflict cu Alex Chipciu și Cristiano Bergodi.
Dinamo a trecut de Universitatea Cluj, 2-1, după un meci cu 11 cartonașe galbene și o eliminare, Alexandru Musi fiind trimis la cabine în minutul 67.
Dacă în tribune atmosfera a fost frățească, cele două galerii fiind în relații de amiciție de foarte mult timp, pe gazon spiritele au clocotit, iar la finalul partidei, între fanii „câinilor” de la tribuna 1 și Cristiano Bergodi a izbucnit un conflict verbal care putea să degenereze, după ce tehnicianul italian a susținut că a fost înjurat și și-a pierdut controlul fiind cu greu liniștit de stewarzi, jucători și oficialii oaspeților.
Însă scandalul dintre antrenorul „șepcilor” și fanii lui Dinamo nu a fost singurul, un alt episod, dar nu cu aceeași intensitate, dar cu o altă însemnătate, având loc între suporterii de la tribună și eternul client al dinamoviștior, Alexandru Chipciu.
Fostul rival de la FCSB a fost luat în colimator încă de la încălzire, apoi tribuna a doua și peluza l-au jignit și i-au scandat, în special în partea secundă, „spurcatule, spurcatule”, refren care s-a repetat și după fluierul de final, când veteranul Universității se pregătea să meargă la vestiare.
ProSport a surprins „dialogul” contondent dintre fani și căpitanul „alb-negrilor”, cel care, în timp ce era jignit din nou de rivali, a dat replica și și-a iritat și mai tare contestatarii.
În drum spre tunelul care duce la vestiare, Alex Chipciu le-a făcut semn „câinilor” să se liniștească, apoi a strigat către aceștia: „10 ani, 10 ani v-am omorât”.
Ce a vrut să spună Chipciu?
Căpitanul „studenților” are un vechi duel cu tribunele dinamoviste, încă de pe vremea când evolua la FCSB.
Dar să ne oprim asupra statisticii personale. Astfel, pentru fotbalistul în vârstă de 37 de ani, duelurile cu Dinamo sunt prielnice. Și pornim de la afirmația… „10 ani v-am omorât”.
Cuvintele transmise în cifre sună cam așa!
În septembrie 2010, Alex Chipciu se duela pentru prima oară cu Dinamo. Atunci îmbracă tricoul celor de la FC Brașov. A fost egal, 2-2, cu gol marcat de veteranul din prezent de la „U”. A urmat o înfrângere în retur, 1-2, iar din 2011 și până în aprilie 2025 (2-4, „U” Cluj – Dinamo), Chipciu nu a mai pierdut, când a fost pe teren, niciun meci cu Dinamo!
Au fost 20 partide, perioadă în care Chipciu a avut pe piept stema următoarelor echipe: Steaua / FCSB, CFR Cluj sau Universitatea Cluj.
Și o mențiune, în noiembrie 2015, Steaua este învinsă în „Derby de România”, în „Groapă”, 1-3, însă Chipciu a fost suspendat în acel meci.
De la înfrângerea din aprilie 2025, palmaresul lui Chipciu contra lui Dinamo se schimbă. Doar o victorie și trei insuccese în dreptul internaționalului român.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F06%2FChipciu-discurs-manifest-impotriva-lui-Talpan.-%E2%80%9EPe-vremea-comunismului-am-mai-auzit-asa-ceva-1400x867.jpg)
Foto: Sport Pictures
Povestea cusută cu sudalmă, scandări, jigniri, ironii, semne și o rivalitate ce pare istorică între Chipciu și dinamoviști cuprinde, aprig ca într-un război, și fotogramele unor declarații care au alimentat orgoliul ce, uneori, dă gustul viu al spectacolului de pe stadioane.
Am pornit de la scandarea „câinilor”, „spurcatule, spurcatule” și ajungem la o declarație pe care Chipciu o închină, într-un interviu-eveniment acordat pentru ProSport în 2024, ce vine și tencuiește realitatea acestui articol ornat cu imaginile ultimei tirade.
„Am trăit perioadă excepțională în fața lui Dinamo, recorduri de invincibilitate, de victorii, au fost multe meciuri mișto. De la un 3-2 cu Mihai Stoichiță antrenor, când am trecut peste ei și am avut șansa să ne batem la titlu cu CFR Cluj și Vaslui, până la perioada cu “Reghe”. Am bătut atunci 3-1 în campionat, în perioada Ajax-Chelsea. Apoi 5-2 în Cupă. Și imediat un 3-0 cu Gâlcă. Apoi un 2-0… Meciuri multe, victorii multe! A fost și meciul acela înainte de care ne-am lăsat toți mustață.
Uite, dacă ar fi să aleg din nou, acum nu aș mai accepta faza aceea, să îmi las mustață cum am făcut-o înainte de meciul cu Dinamo.
Faza pe care nu pot să o uit e cu scandări, nu cu bannere. La un meci la Botoșani, unii din tribună m-au tot înjurat de copii. Cumplite înjurături, de animale! Următoarea deplasare, meci la Dinamo. La încălzire aud de la fanii lor: «Chipciule, stai liniștit, noi n-o să te înjurăm de copii! Doar de nevastă, ca să nu te superi!».
Dinamo e un club mare și trebuie respectat. Oricât de antidinamovist am fost și sunt eu, îți spun sincer că acum aș vrea ca Dinamo să fie iar puternică. Vreau să rămână în prima ligă, au suporteri foarte tari, mențin spiritul fotbalului și fac mereu competiția mai bună. Am învățat să îi respect mai mult decât o făceam când eram tânăr”.