„Ştii cine mă băteau? Adrian Păunescu și Vadim”. Cele mai mari scandaluri TV în care a fost implicat milionarul Mitică Dragomir, demascate chiar de el

„Ştii cine mă băteau? Adrian Păunescu și Vadim”. Cele mai mari scandaluri TV în care a fost implicat milionarul Mitică Dragomir, demascate chiar de el
Dumitru Dragomir. FOTO: Mediafax foto

Dumitru Dragomir (80 de ani) a vorbit despre cele mai tari confruntări pe care le-a avut în emisiunile de televiziune și a recunoscut că multe dintre scandalurile în care părea că își iese din fire erau, de fapt, controlate. 

Fostul șef al LPF spune că avea adversari puternici, dar și că știa foarte bine cum să joace rolul omului nervos.

Fostul șef LPF a dat cărțile pe față despre certurile de la TV 

Mitică Dragomir a amintit numele celor cu care s-a contrat cel mai dur în platourile TV. Printre aceștia s-au numărat Sorin Roșca Stănescu și Mugur Ciuvică, însă fostul conducător din fotbalul românesc a spus că Adrian Păunescu și Corneliu Vadim Tudor erau cei care îl puneau cu adevărat în dificultate.

„Și cu Giovanni și cu Gigi ne-am jignit ca la ușa cortului. Seara jucam cu ei poker sau table, iar dimineața voiau să mă schimbe. Unul este Sorin Roșca Stănescu. A mai fost ăsta, să mă iau cu el la bătaie, doctorul de la Antena 3, Mugur Ciuvică. Mamă, ce m-am jignit cu el! Știi cine mă băteau? Adrian Păunescu și Vadim. În rest n-am prea avut adversari”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Fanatik.

Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a explicat apoi că multe dintre ieșirile sale televizate erau construite. Chiar dacă în fața camerelor părea că se enervează la maximum, după terminarea emisiunilor atmosfera se schimba complet.

„Era teatru! Teatrul Țăndărică. Eu am fost artist de mic. În permanență am jucat. Aveam două fețe. Totul era studiat, pe onoarea mea! Când se termina emisiunea râdeam cu reporterii”, a mai spus Dragomir.

De-a lungul anilor, Mitică Dragomir a fost una dintre cele mai sonore prezențe din fotbalul românesc și din studiourile de televiziune. 

Regula pe care nu a încalcat-o

Dragomir spune că, indiferent cât de dură devenea o ceartă, nu s-a legat niciodată de familia adversarilor săi. 

„Am avut ceva pentru care m-a respectat lumea. Eu nu m-am legat de familia nimănui. Ăsta poate că a fost atuul vieții mele. Indiferent cât mă înjură cineva, chiar dacă știu vreun secret, niciodată nu m-am legat de familie.

Lumea m-a respectat pentru treaba asta. N-am trecut niciodată în decursul vieții mele linia asta. Și câte știam! Și câte știu și-acum! Dar cu astea te duci în mormânt, dacă ești bărbat adevărat și te respecți pe tine”, a conchis Dumitru Dragomir.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]