Universitatea Craiova începe azi asaltul către grupele Europa League, contra echipei Ararat Armenia, prima manșă fiind programată în Bănie, de la ora 20.00. Miza dublei confruntări este consistentă din punct de vedere financiar, rețeta prezenței în grupa Europa League fiind una cu multiple zerouri pentru olteni, care pot aduce în bugetul clubului peste zece milioane de euro.
Universitatea întâlnește o formație care nu trebuie confundată cu Ararat Erevan, care este un simbol al fotbalului ex-sovietic. În 1975, Ararat Erevan, care era una dintre echipele puternice din campionatul URSS, a reușit chiar să învingă Bayern Munchen, în Cupa Campionilor Europeni, în fața a 75.000 de fani aflați pe stadion.
Ararat Armenia este o formație nouă, cu o istorie mai mică de zece ani, care îi aparține lui Samvel Karapetyan, unul dintre cei mai bogați armeni, care are o avere de peste patru miliarde de dolari. Acesta s-a îmbogățit prin afaceri cu statul rus, în special cu Gazprom, după ce s-a mutat în Rusia la începutul anilor ’90, țară al cărei cetățean a și devenit.
Proprietarul celor de la Ararat a devenit o figură proeminentă în Armenia, după ce și-a eliberat ambițiile politice, care însă i-au adus și necazuri.
În iunie 2025, la parastasul de 40 de zile al tatălui său, Karapetyan a comentat situația din jurul Bisericii Apostolice Armene, aflată în confict cu statul. „Un grup restrâns, care a uitat istoria Armeniei și istoria milenară a Bisericii Armene, a atacat Biserica Armeană și poporul armean. Întrucât am fost întotdeauna alături de Biserica Armeană și de poporul armean, mă voi implica direct. Dacă politicienii vor eșua, atunci noi ne vom implica în felul nostru”, a spus el.
A doua zi, el a fost arestat pentru incitare la preluarea puterii, iar ulterior acuzațiile au fost extinse inclusiv la infracțiuni financiare, negate însă de acesta. Cert e că instanța l-a plasat în arest la domiciul, unde este de mai bine de un an, mandatul său fiind prelungit ultima dată până la finalul lunii septembrie.
Chiar și cu libertatea limitată, Karapetyan a încercat să devină prim ministru, dar partidul său „Alianța Armenia Puternică”, care îl nominalizase pentru această funcție, a terminat pe locul doi la alegerile parlamentare de acum două luni.
Patronul celor de la Ararat a încredințat destinele echipei de fotbal lui Poghos Galstyan (65 ani), directorul său general, care este în această funcție la club din 2018. Acesta l-a numit anul trecut antrenor pe portughezul Manuel Jorge da Silva Cruz, poreclit Tulipa, fost coleg de generație cu Figo.