Transferul anului la Dinamo: „De multă vreme n-a mai avut așa jucător!”

Florentin Dincă
Transferul anului la Dinamo: „De multă vreme n-a mai avut așa jucător!”
Foto: Sport Pictures

Dinamo a bifat mai multe transferuri de jucători interesante în această vară, dar până acum unul s-a evidențiat într-un mod cu totul deosebit în tricoul „câinilor”.

Portarul Alaa Bellaarouch (24 de ani) l-a impresionat pe Florin Prunea, cel care susține că roș-albii nu au mai avut de multă vreme un goalkeeper de talia marocanului.

Florin Prunea, dat pe spate de prestațiile lui Alaa Bellaarouch. „Portar cu personalitate”

Dinamo a decis în această vară să caute un nou portar între buturi în locul lui Devis Epassy. „Câinii” s-au oprit la Alaa Bellaarouch, goalkeeper pe care l-au adus în primă fază împrumut de la Braga.

Paradele senzaționale și jocul excelent de picior l-au uluit pe Florin Prunea, cel care susține că dinamoviștii nu au mai beneficiat de foarte multă vreme de un portar atât de valoros.

„Bellaarouch e foarte bun. Vă spun sincer că Dinamo nu a mai avut de multă vreme un jucător sau un portar de talia lui Bellaarouch. Este un portar cu personalitate”, a declarat Florin Prunea, la DigiSport.

Format de Strasbourg, Bellaarouch a mai evoluat pentru Stade Briochin și Braga SC. La naționala Marocului, acesta a bifat selecții la reprezentativele U17, U20 și U23.

FotoȘ Sport Pictures

Cumpărat definitiv? „Era și păcat să nu faci asta”

Fostul portar al Generației de Aur dezvăluie că șefii din Ștefan cel Mare ar fi activat deja clauza de cumpărare definitivă a portarului marocan, în valoare de 500.000 de euro.

„E ce trebuie! A fost jucătorul meciului (n.r. Rapid – Dinamo). Am înțeles că i-au securizat deja și contractul. Era și păcat să nu faci asta, când găsești un portar bun de doar 24 de ani. Era păcat să nu îl cumperi”, a conchis Prunea pentru sursa citată.

„Bine ai venit, Alaa Bellaarouch! Ne bucurăm să anunțăm semnarea noului nostru portar, Alaa Bellaarouch, sosit de la Braga!

Alaa s-a format ca jucător la RC Strasbourg, echipa la care a trecut prin toate etapele, ajungând să apere poarta primei echipe în Ligue 1. De-a lungul carierei, Alaa a apărat poarta echipelor Stade Briochin și Braga SC. La nivelul echipei naționale a Marocului, a bifat selecții la reprezentativele U17, U20 și U23.

Înțelegerea dintre Dinamo și Braga este cu titlu de împrumut al jucătorului pe o perioadă de un sezon competițional, până la data 30.06.2027, cu opțiune din partea noastră de cumpărare definitivă a jucătorului.

Îi dorim mult succes lui Alaa Bellaarouch în tricoul echipei noastre și cât mai multe realizări în alb-roșu!”, a fost comunicatul lui FC Dinamo.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]