Mirel Rădoi, salvat de Sorescu la primul meci al sezonului pentru Gaziantep! Cum a marcat românul

Mirel Radoi la Gaziantep. FOTO PROFIMEDIA 16 aug 2026

Mirel Rădoi a debutat cu un semieșec în primul meci al sezonului pentru Gaziantep, fiind salvat chiar de un alt român, Deian Sorescu.

A început sezonul din Turcia, iar Mirel Rădoi a avut mari emoții deoarece patronii sunt cu ochii pe el după seria de patru eșecuri la rând.

Meciul Gaziantep – Alanyaspor a fost un duel al românilor, iar tehnicianul a fost la un pas de un nou eșec, fapt care i-ar fi putut crea mari probleme. Deian Sorescu a marcat golul care a adus un punct echipei lui Rădoi, iar lucrurile s-ar putea îmbunătăți pe viitor.

Mirel Rădoi, primul punct obținut după cinci meciuri la Alanyaspor

Nu mai puțin de patru jucători români au fost implicați în duelul Gaziantep – Alanyaspor. Fundașul dreapta Deian Sorescu (28 de ani), mijlocașul Alexandru Maxim (36 de ani) și fundașul stânga Florin Ștefan (30 de ani) au evoluat pentru echipa lui Mirel Rădoi, în timp ce la Alanyaspor a fost titular stoperul Umit Akdag (22 de ani).

Din păcate, veștile nu sunt prea bune în ceea ce-l privește pe Ianis Hagi. Starul celor de la Alanyaspor s-a accidentat chiar înainte de meci în zona inghinală și ar putea lipsi mai multă vreme.

Alanyaspor a început meciul în forță, iar Ruan a deblocat tabela după doar 20 de minute. Gaziantep a forțat revenirea pe tabelă, lucru care s-a întâmplat în minutul 60, atunci când Deian Sorescu a restabilit egalitatea. Sorescu l-a salvat pe Rădoi și a fost numit omul meciului, cu nota 7.9,  potrivit Sofascore.

Toți ochii au fost pe antrenorul român: „Există mult entuziasm”

Presa locală a scris despre cât de important e acest meci din noul sezon. Fanii lui Gaziantep au așteptat cu nerăbdare să vadă ce prim 11 va trimite Rădoi în teren.

„Înaintea meciului cu Alanyaspor din prima săptămână a sezonului, există mult entuziasm în privința lotului. Toată lumea așteaptă să vadă care este primul 11 pe care tehnicianul Mirel Rădoi îl va trimite pe teren.

Echipa roș-neagră își propune să părăsească terenul cu o victorie în primul meci al sezonului, jucat acasă, și să înceapă liga cu 3 puncte”, au scris turcii de la Gaziantep Dogus.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]