David Popovici n-a mai pus gura de ani de zile pe unul dintre cele mai iubite alimente de către români

Gigi Grigorescu
David Popovici n-a mai pus gura de ani de zile pe unul dintre cele mai iubite alimente de către români
Care este produsul din alimentația zilnică a românilor pe care David Popovici n-a mai pus gura de minimum 5 ani. MEDIAFAX FOTO

Triplu campion european la 100 de metri și la un pas să facă același lucru și la 200 de metri, David Popovici (21 de ani) nu mai consumă unul dintre cele mai iubite alimente de către români.

În majoritatea familiilor alcătuite din români nu lipsește de la nicio masă pâinea altă. Multiplul campion la înot David Popovici a înlocuit-o cu pâinea integrală.

Care este produsul din alimentația zilnică a românilor pe care David Popovici n-a mai pus gura de minimum 5 ani

David Popovici a apărut pe firmamentul înotului mondial în 2021, când a câștigat 3 medalii de aur, la 50, 100 și 200 de metri în cadrul CE de juniori de la Roma.

S-a întâmplat în luna iulie, iar la scurt timp a ratat bronzul olimpic la 200 de metri, proba lui favorită, pentru doar 0,02 secunde.

„Într-o zi obișnuită mă trezesc cu două ore înainte de antrenament pentru a mânca, pe la 4:30. Este un obicei mai special, funcționează la mine.

Mănânc cu ochii închiși, să dorm la loc. O fac de mic și văd că funcționează. Să am timp să se digere mâncarea, dar să și mănânc destul.

Mai întâi am sală, la 6:30, apoi primul antrenament, de la 7:00”, spunea Popovici, la vrema respectivă, în cadrul unei întâlniri cu 40 de tineri înotători, organizată de Școala9.

Tot atunci, tatăl lui a dezvăluit că noua stea a înotului mondial are în meniu un iaurt mare amestecat cu banane, chia, miere și fulgi de ovăz, plus migdale și curmale.

„După antrenament, cam de 6 ani, David bea o combinație de lapte, miere și scorțișoară. Uneori lapte, miere și cacao”, a mai spus părintele.

Tot el a precizat că David consumă pâine integrală, în loc de cea albă, și a scos de tot din alimentație cârnații.

Ce spune David Popovici despre încălzirea pe uscat și în apă

Iar efectele s-au văzut. De atunci, David Popovici a câștigat nu mai puțin de 26 de medalii la toate competițiile, dintre care 19 de aur (una olimpică, 7 mondiale și 11 europene).

În prezent, David Popovici concurează la Campionatul European de la Paris, care se desfășoară în același loc unde acum 2 ani a devenit campion olimpic la 200 de metri.

Finala probei lui favorite are loc vineri, 14 august, la două zile după ce românul și-a trecut în palmares titlul continental la 100 de metri.

„Am mai pus câteva kilograme. Am mai crescut. Ultima oară, adică de la Paris, de la ultimele Jocuri Olimpice, cred că am pus 8-10 kilograme (n.r. – de masă musculară).

Am crescut și în înălțime, anvergură… e normal. Ca orice tânăr”, spunea David Popovici a doua semifinală a probei de 100 de metri liber de la Paris.

La întâlnirea de acum 5 ani cu micuții înotători, David a recunoscut că încălzirea pe uscat și în apă înainte de antrenament e plictisitoare.

În plus, ca să o facă trebuie să ajungă la bazin mai devreme. În schimb, el transmite că încălzirea ajută la prevenirea accidentărilor care, în general, așa apar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]