Antonio Folha este out la CFR Cluj, după ce Nelu Varga l-a dat afară de pe banca tehnică a echipei, în urma umilinței cu Tromso din preliminariile Conference League.
Potrivit unui anunț oficial al grupării din Gruia, pe lângă tehnicianul lusitan au plecat și cei trei membrii ai staff-ului său, doi secunzi și un analist video.
Antrenorul Antonio Folha n-a rezistat mult la CFR Cluj, rușinea de acasă cu Tromso, scor 0-5, în preliminariile Conference Leaague, punând capăt prematur colaborării sale cu trupa ardeleană.
Clubul din Gruia a anunțat oficial luni după-amiază că a ajuns la un acord pentru rezilierea contractului cu antrenorul portughez și cu oamenii săi din staff-ul cu care venise în această vară la Cluj.
„Clubul CFR 1907 Cluj anunță încetarea colaborării cu antrenorul principal Antonio Folha, dar și cu staff-ul său tehnic format din Helder Ferreira și Dani Soares, antrenori secunzi, și Paulo Menezes, analist video. Le dorim multă baftă în continuare!”, a transmis clubul CFR Cluj.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2Fe-gata-marius-sumudica-revine-in-superliga-nu-a-fost-greu-de-convins-1400x778.jpg)
Sursa foto: Sport Pictures
Cu Folha pe bancă, CFR Cluj a obținut următorul bilanț: 1-2 cu Oțelul, 1-1 cu Alashkert, 5-0 cu Voluntari, 3-0 cu Alashkert, 1-3 cu Rapid și 0-5 cu Tromso.
Chiar înainte de a anunța oficial despărțirea de antrenorul portughez, Nelu Varga s-a lăudat că s-ar fi înțeles deja cu Marius Șumudică.
„M-am întâlnit azi cu Șumudică, am bătut palma, e noul antrenor al CFR-ului. Nu a fost greu de convins, își dorea să vină, are foame de performanță. Vă rog, nu mă întrebați de salarii, bonusuri și alte chestii de genul, nu vă pot spune, important e că avem antrenor și cu această ocazie, îi urăm mult succes.
A spus că își dorește 4-5 jucători, iar eu i-am promis că îi va avea chiar de săptămâna viitoare la dispoziție”, a anunțat acum două zile la DigiSport, Nelu Varga.
Totuși, „Șumi” nu ar fi semnat deocamdată contractul, speriat de situația financiară fără ieșire din Gruia.
Marius Șumudică a mai antrenat-o pe CFR Cluj între lunile iulie și august 2021, fiind demis după un dublu eșec cu Steaua Roșie Belgrad în play-off-ul din Europa League, 0-4 și 1-2. „Divorțul a fost unul cu scandal, tehnicianul fiind înterzis în stadion la antrenamente la ordinul lui Nelu Varga.
CFR Cluj nu are meci în acest weekend, după ce marele derby-ul cu U Cluj a fost amânat, astfel că, dacă va ajunge la un consens, debutul lui Marius Șumudică s-ar putea produce joi, de la ora 20:00, în returul din deplasare cu Tromso. E greu de crezut însă că antrenorul va alege să semneze înaintea manșei secunde din Norvegia, după 0-5 în Gruia.